Există locuri pe care le vizităm pentru că apar în toate ghidurile turistice. Și există locuri pe care le descoperim întâmplător, fără așteptări, dar pe care nu le mai uităm niciodată. Portul Giurgiu face parte din a doua categorie.
     Iar eu, într-o după-amiază de vară, când soarele începea să-și piardă din putere, am ales să las în urmă agitația orașului și să cobor spre Dunăre. Nu aveam o listă cu obiective de bifat și nici un itinerar strict. Îmi doream doar să ascult fluviul și să văd dacă mai există locuri unde liniștea are glas.
     Primii pași pe faleză au fost însoțiți de mirosul apei și de adierea unui vânt cald, care venea dinspre largul Dunării. Fiecare val spune o poveste, fiecare navă poartă cu ea un drum, iar fiecare apus pare diferit de cel din ziua precedentă. M-am oprit pe o bancă și am rămas câteva minute fără să fotografiez nimic. Într-o lume în care fiecare clipă ajunge imediat pe telefon, este aproape ciudat să alegi pur și simplu să priveşti.
     Poate tocmai asta este frumusețea Giurgiului. Nu încearcă să cucerească turiștii cu artificii sau cu promisiuni grandioase. Nu are piețe aglomerate și nici șiruri nesfârșite de suveniruri. Are însă ceva ce multe destinații au pierdut de mult: autenticitatea.
     Am intrat apoi intr-un restaurant plutitor din port. Pe nume, Pagaya. Interiorul său este foarte cochet iar personalul foarte amabil. Afară, Dunărea pare o oglindă întunecată în care se reflectă luminile cheiului și ale malului bulgăresc. M-am simţit tare bine acolo.
     Am realizat că unele dintre cele mai frumoase călătorii nu sunt cele în care alergi de la un obiectiv la altul. Sunt cele în care ai timp să rămâi, să priveşti, să asculţi, să simţi.
     Giurgiu nu este doar orașul podului peste Dunăre. Este unul dintre acele locuri care îți oferă o lecție discretă despre călătorii: nu contează cât de departe mergi, ci cât de prezent ești în locul în care ai ajuns.
     Poate că Giurgiu nu va apărea niciodată în topul celor mai vizitate orașe din România. Dar tocmai acesta este farmecul lui: încă îți oferă privilegiul rar de a descoperi un loc fără zgomot, fără grabă și fără mulțimi.
     Doar tu, Dunărea și un apus pe care îl vei purta cu tine mult timp după ce ai plecat!

–02 august 2026–