După aventura neașteptată din Ischia, reușesc în sfârșit să ajung și în Procida, insula spre care plecasem inițial. Numai că exista un mic detaliu: ajungeam acolo aproape de lăsarea serii și chiar în noaptea de Halloween. Despre insulă nu știam mare lucru. Văzusem doar un magnet de frigider într-un magazin de suveniruri din Ischia, cu niște case colorate așezate deasupra mării într-un decor aproape imposibil de frumos. Fusese atât de spectaculos încât îl considerasem doar o pură exagerare turistică. În seara aceea aveam să aflu că realitatea era și mai îndrăzneață decât fotografia!
Procida este cea mai mică dintre marile insule ale Golfului Napoli și, de-a lungul secolelor, a fost locuită de pescari, marinari, negustori și oameni care au învățat să trăiască după ritmul mării. A fost atacată de pirați, apărată de fortificații și înconjurată de legende. Dar toate aceste informații aveam să le aflu un pic mai târziu.
Am început să urc, dar la un moment dat am ajuns într-un loc care m-a făcut să mă opresc. În fața mea se desfășura exact imaginea de pe magnetul pe care îl văzusem în Ischia. Case colorate, lumini calde, marea liniștită și un peisaj atât de frumos încât părea desenat de cineva cu prea mult talent. Și atunci am realizat că fotografia nu fusese o exagerare. Fusese doar o încercare timidă de a descrie realitatea.
Numai că exact atunci s-a întâmplat ceva ciudat. Aproape dintr-odată lumina zilei a început să dispară. Casele au rămas la fel de frumoase, dar umbrele au devenit mai lungi, culorile mai misterioase, iar insula a căpătat o atmosferă complet diferită.
Am continuat să urc și atunci s-a produs primul episod cu adevărat suspect. Dintr-o casă a ieșit un bătrân localnic. M-a observat imediat și a început să-mi vorbească cu un entuziasm extraordinar. Problema era că vorbea într-o italiană atât de rapidă încât eu înțelegeam aproximativ la fel de mult cât ar fi înțeles el dacă îi povesteam despre frumusețile locului de la mine de la țară unde am copilărit. Cu toate acestea, omul era atât de încântat încât am început să-mi imaginez că îmi dezvăluie cel mai mare secret al insulei. La un moment dat am fost convins că mă invită în casă pentru a-mi arăta harta unei comori ascunse. În realitate probabil mă întrebase cât este ceasul.
Mai târziu am ajuns la un punct de belvedere. Era deja noapte și nu mai era aproape nimeni în jur. Marea se auzea undeva jos, vântul se strecura printre ziduri și pentru câteva clipe am avut senzația că mă aflu într-un decor pregătit special pentru o poveste de Halloween. Apoi s-a întâmplat inevitabilul. Din întuneric a apărut o siluetă feminină. A trecut încet pe lângă mine, s-a învârtit puțin prin apropiere și apoi și-a continuat drumul fără să scoată un cuvânt. Nu știu nici astăzi dacă era localnică, turistă sau vreo fantomă procidană care ieșise să admire priveliștea. Cert este că pentru câteva secunde am uitat complet să respir!
Am decis că era momentul unei retrageri strategice. Am început să cobor printre străduțe, privind când în stânga, când în dreapta și încercând să ignor faptul că imaginația mea lucra deja peste program. Din când în când apărea câte o siluetă mascată care dispărea după următorul colț înainte să îmi dau seama dacă era copil, adult sau doar o farsă a serii. La un moment dat m-am trezit coborând chiar prin mijlocul acestor apariții misterioase, iar pentru câteva secunde am avut impresia că eu eram turistul rătăcit într-o poveste pe care toți ceilalți o cunoșteau deja. Apoi am intrat într-un magazin de suveniruri pentru a-mi reveni. Numai că acolo mă aștepta cea mai neașteptată scenă a serii.
Dintr-odată magazinul a fost invadat. Zeci de personaje mascate au apărut de nicăieri și au năvălit în interior. Vrăjitoare. Vampiri. Monștri. Schelete. Spiriduși. Pentru o clipă am fost convins că asist la începutul unei revolte supranaturale. Apoi am observat că toți aveau sub zece ani și că obiectivul principal era reprezentat de bomboanele pregătite de comercianți. Nu doar că invazia era planificată, dar era și încurajată. În câteva minute rafturile au supraviețuit, copiii au plecat fericiți, iar eu m-am ales și cu câteva bomboane. Abia atunci am realizat evidența. Era seara de Halloween. Iar eu eram pe Procida.
Când am coborât înapoi spre port, insula părea și mai frumoasă decât la sosire. Luminițele se reflectau în apă, casele colorate străluceau discret în întuneric, iar misterele serii începeau deja să se transforme în amintiri. Și dacă mă întrebați astăzi ce am găsit pe Procida, răspunsul este simplu: o insulă superbă, câteva întâmplări pe care încă nu sunt foarte sigur că le-am înțeles și una dintre cele mai stranii seri de Halloween pe care le-am trăit vreodată!
–31 octombrie 2026–
