Dacă lacul Thun mi s-a părut un nobil elvețian care își etalează castelele pe maluri, atunci lacul Brienz este aventurierul familiei. Mai sălbatic, mai misterios și mai apropiat de lumea legendelor, el pare genul de loc în care nu te-ai mira deloc să vezi un dragon ieșind dintre munți sau o zână coborând spre malurile apei. Iar când am ajuns acolo și am văzut culoarea incredibilă a lacului, am început să cred că astfel de lucruri nici măcar nu sunt imposibile.
Misterul începe chiar cu apa sa. La prima vedere ai impresia că cineva a turnat turcoaz lichid între munți. Explicația este una cât se poate de reală. Ghețarii mărunțesc roca în particule extrem de fine care ajung în apă și reflectă lumina într-un mod spectaculos. Explicația este științifică. Priveliștea însă rămâne pură magie.
Iar pe măsură ce descopăr lacul, privirea îmi este atrasă din nou și din nou de Brienzer Rothorn, unul dintre cei mai cunoscuți munți ai regiunii. De acolo de sus priveliștea asupra Alpilor este legendară, iar până aproape de vârf urcă celebra Brienz Rothorn Bahn, una dintre ultimele căi ferate cu cremalieră din Elveția pe care mai circulă locomotive cu abur.
Însă lacul Brienz nu înseamnă doar munți. Înseamnă și sate care par desprinse din povești. Iar dintre toate, Iseltwald este probabil cel mai cunoscut. Așezat pe malul apei, cu case elegante și cu Alpii reflectați în lac, pare locul în care timpul a decis să facă o pauză. Astăzi este celebru în întreaga lume, dar chiar și fără faima modernă ar fi rămas unul dintre cele mai romantice colțuri ale Elveției.
Mai departe mă atrag Cascadele Giessbach, unul dintre marile spectacole ale regiunii. Apa coboară în paisprezece trepte succesive, formând un joc continuu de zgomot, lumină și stropi. Încă de departe auzi vuietul lor și începi să înțelegi de ce generații întregi de călători au rămas fascinate de acest loc.
Iar dacă lacul Thun avea dragonii, castelele și legendele cavalerilor, lacul Brienz are propriul său tip de magie. O magie mai discretă, mai apropiată de munți și de natură. Nu pare locul unde locuiesc regi și aristocrați. Pare locul unde zânele, spiridușii și personajele uitate ale Alpilor ar putea apărea fără să surprindă pe nimeni.
Iar când credeam că lacul Brienz și-a epuizat toate surprizele, natura mi-a oferit un ultim cadou. Aproape de finalul călătoriei mele și înainte de a ajunge la Brienz, deasupra Alpilor și-a făcut apariția un curcubeu magnific. M-am uitat mai atent și nu mi-a venit să cred. Culorile sale erau atât de vii încât roșul, galbenul și albastrul păreau așezate exact ca pe tricolorul românesc. Coincidență? Probabil. Dar după toate minunile pe care le descoperisem în ziua aceea, aproape că îmi venea să cred că și acest detaliu făcea parte din poveste.
Când am plecat de pe malul lacului Brienz, am avut aceeași senzație pe care o aveam când închideam o carte bună. Povestea se terminase, dar lumea ei continua să existe undeva. Și dintre toate imaginile pe care le-am luat cu mine din acest colț fermecat al Elveției, tocmai aceea a rămas cea mai vie: apa turcoaz, Alpii în fundal și curcubeul în culorile României care, pentru câteva clipe, a închis perfect unul dintre cele mai frumoase basme elvețiene pe care le-am trăit vreodată!
–10 octombrie 2026–
