Există munți pe care îi vezi o singură dată și îi uiți. Există munți pe care îi fotografiezi, îi bifezi și mergi mai departe. Și există munți care te urmăresc ani întregi. Așa a fost pentru mine Untersberg, uriașul care veghează asupra Salzburgului și care îmi apărea mereu în față, de fiecare dată când ajungeam prin aceste locuri. Îl priveam, îl admiram și îmi tot spuneam că într-o zi voi ajunge acolo. Numai că ziua aceea se lăsa așteptată. Până acum!
Şi astfel, într-o dimineață perfectă, am plecat din gara din Salzburg cu autobuzul 25 și am coborât la stația telecabinei din Sankt Leonhard, aflată chiar la poalele muntelui. Iar în timp ce mă apropiam de instalația care avea să mă ducă spre nori, nu puteam să nu mă gândesc la legendele locului. Pentru că Untersberg nu este doar un munte. Este unul dintre cele mai misterioase locuri din Europa. Se spune că în adâncurile sale doarme însuşi împăratul Barbarossa împreună cu cavalerii săi și că într-o zi se va trezi pentru a schimba soarta lumii.
Se mai spune că oameni care au intrat în anumite peșteri au crezut că au lipsit doar câteva ore, iar afară trecuseră ani întregi. Sincer să fiu, după câte aventuri am avut pe unde mi-au călcat picioarele, mă simțeam pregătit pentru aproape orice. Ei bine, tocmai cu toate aceste povești în minte m-am urcat și eu în telecabină, curios să aflu dacă Untersberg este doar un munte foarte frumos sau dacă ascunde cu adevărat ceva din misterele despre care se vorbește de sute de ani.
Iar cum telecabina urca liniștită printre stânci și păduri, eu mă uitam în toate direcțiile și încercam să-mi imaginez pe unde ar putea fi ascunsă împărăția subterană a lui Barbarossa. La un moment dat chiar mi s-a părut că văd o siluetă în armură printre nori și eram gata să salut respectuos primul cavaler medieval întâlnit în Austria. Din păcate, nu era decât un stâlp al instalației.
Ajuns sus, intru complet în poveste. Norii plutesc printre stânci, lumina se schimbă de la o clipă la alta, iar peisajul pare atât de ireal încât încep să bănuiesc că muntele acesta nu este chiar atât de obișnuit pe cât pretind austriecii. Mă plimb printre creste și am senzația că dintr-un moment în altul o să apară un pitic cu barbă albă care o să mă întrebe dacă am văzut cumva cheia împărăției ascunse.
Și poate cel mai straniu lucru este că începi să pierzi noțiunea timpului. Mă opresc să admir peisajul pentru câteva minute și parcă trece o oră. Pornesc mai departe și parcă trec câteva clipe. Încep să mă întreb dacă nu cumva legendele au totuși un sâmbure de adevăr. Dacă mă întorc în Salzburg și descopăr că afară este anul 2086? Dacă pe peron mă așteaptă roboți austrieci? Dacă Via Transilvanica are între timp 14.000 de kilometri?
Din fericire, realitatea mă readuce rapid cu picioarele pe pământ. Sau mă rog… pe munte. Pentru că de acolo de sus priveliștile sunt absolut spectaculoase. Salzburgul se vede de parcă ar fi o machetă construită de un copil foarte talentat, câmpiile Austriei se întind până la orizont, iar Alpii apar în toate direcțiile. Norii aleargă peste creste, turiștii vin și pleacă vorbind în toate limbile Europei, iar eu stau acolo și încerc să decid ce este mai frumos: muntele, cerul sau povestea muntelui.
Într-un final vine și momentul coborârii. Și, sincer, parcă îmi pare rău. Pentru că există locuri care îți plac și există locuri care te adoptă pentru câteva ore. Untersberg face parte din a doua categorie. Cobor cu telecabina spre lumea obișnuită, dar mă uit mereu înapoi spre crestele care dispar încet deasupra mea.
Poate că nu l-am întâlnit pe Barbarossa. Poate că nu am descoperit intrarea în împărăția ascunsă din interiorul muntelui. Poate că timpul nu s-a oprit în loc și poate că toate legendele acestea sunt doar povești. Dar un lucru îl știu sigur. După atâția ani în care l-am admirat de jos, am ajuns în sfârșit pe Untersberg. Iar dacă într-o zi îmi va ieși în cale vreun cavaler medieval rătăcit prin Austria, voi ști exact unde să-l caut!
–03 octombrie 2026–
