Via Transilvanica, draga mea, nici nu știi cât de dor mi-a fost de tine… și uite că acum, după cei 1400 de kilometri parcurși în 2021 și 2022, după cele 67 de zile care mi-au rămas în suflet ca o adevărată epopee, apare și Via Teutonica. O continuare firească, o completare, un nou drum care mă cheamă, mă provoacă, mă atrage. Și cum să nu răspund chemării?
     Așadar, într-o frumoasă zi de toamnă, ajung în Piața Sfatului din Brașov, acolo unde se află borna reprezentativă a Viei Teutonice. Brașovul… ce oraș minunat! Plin de viață, plin de istorie, plin de oameni. Și, ca un bonus neașteptat, dau peste un festival medieval chiar în centru. Armuri, cavaleri, muzică, lume multă, copii fericiți, turiști curioși. Parcă m-am întors în timp.
     Și ca surpriza să fie completă, îi urmăresc şi pe cei de la Direcția 5. Nu i-am mai văzut live de la eclipsa din ’99, dar uite că Via Teutonica îmi aduce și astfel de momente. Este o seară minunată şi îi ascult cu nesaţ, mă bucur tare mult şi îmi aduc aminte de vremurile de demult.
     Apoi a doua zi, inevitabil, mă atrag niște artiști sași care cântă muzică specifică lor, așa de faină, așa de curată, așa de veselă. Le cer să fac o poză, ei sunt tare bucuroși, și parcă îmi pare rău că trebuie să plec.
     Dar drumul mă cheamă. Am doar vreo 20 de kilometri până la Râșnov și deja se apropie ora prânzului. Așa că îmi iau rucsacul în spate, îmi iau gândurile bune și pornesc la drum.
     Nu după mult timp părăsesc orașul. Îmi arunc ultimele priviri spre Brașov, spre clădirile lui frumoase, spre măreaţa Tâmpa care veghează totul de acolo de sus, și intru în pădure. Urcușul începe. Aerul se schimbă. Liniștea se instalează. Și, ca să mă întâmpine cum se cuvine, apar câțiva câini frumoși, prietenoși, care parcă mă însoțesc câțiva pași, probabil și ei de frica ursului.
     Dar bucuria cea mare vine când, de pe o potecă umbroasă, apare un drumeț echipat de-a dreptul impecabil. Nu-mi vine să cred: este chiar Iulian Gabor de la Tășuleasa! Ce fericire să ne revedem! Stăm câteva minute de vorbă, facem și o poză, îi mulțumesc încă o dată pentru tot ce face pentru Via Transilvanica, apoi el pleacă repede că are treabă, iar eu îmi continui traseul.
     Drumul de astăzi este ca o poezie. Poieni luminoase, păduri umbroase, poteci romantice care îmi aduc aminte de tunelul iubirii din Banat. Mă așteptam să fie tare aglomerație, dar surpriză: aproape nimeni. Doar un biciclist care se chinuie să urce o pantă, eu mă uit la el, aproape că alunec și eu, el chiar cade de-a binelea, dar ne amuzăm reciproc și fiecare își vede de drum.
     Mai întâlnesc o pereche care se plimbă prin zonă și vor cândva să parcurgă și ei Via. Le dau câteva informații, ne luăm la revedere. În rest, nici urmă de urs, doar un iepuraș care fuge de rupe pământul și un cățeluș alb care apare așa de brusc încât aproape că mă şi sperie, inițial am crezut că e un pui de urs, dar noroc că era alb.
     Spre seară, întâlnesc o doamnă cu două fetițe care îmi spune că nu mai am mult de mers. Parcă nu mai ajungeam, domne… și când văd și indicatorul cu „Atenție la urși după lăsarea serii”, mă cam ia un fiori. Dar merg înainte. Și bine fac.
     Ajung în sfârșit la Promenada lui Sissi din Râșnov, un loc tare frumos, iar de acolo nu mai e mult până la Casa Selera. Doamna Elena Cosmina primește de fiecare dată oaspeţii cu brațele deschise și cu un zâmbet absolut superb. Pensiunea este de-a dreptul minunată, şi nu ai cum să nu te simţi ca la tine acasă.
     Așa se încheie prima zi de pe Via Teutonica. O zi superbă, plină de surprize, plină de drum, plină de bucurii mici și mari. Exact cum trebuie să fie începutul unei noi aventuri!

–13 septembrie 2026–