Drumul meu din Tanger spre Rabat a început într-un tren marocan surprinzător de modern, aproape o copie fidelă a TGV-urilor franceze. Marocanii au o relație specială cu limba franceză și cu tot ce vine la pachet cu ea, iar influențele se simt peste tot: în arhitectură, în limbaj, în felul lor elegant și calm de a te întreba dacă ai nevoie de ajutor. Un amestec interesant, care dă țării un aer aparte.
În compartiment, ajung să stau de vorbă cu un student venit tocmai din Sana’a, Yemen. Deschis, prietenos, genul de om care îți dă impresia că îl cunoști de ani de zile. Lângă noi, o tânără marocancă, la fel de zâmbitoare. Și, într-un moment de revelație geografică, realizăm că pe aceeași banchetă stau trei continente: Europa, Asia și Africa. O lume întreagă într-un colț de tren. Facem o poză pentru eternitate, iar în gara din Rabat ne despărțim cu aceeași naturalețe cu care ne-am întâlnit. Așa e în călătorii: oamenii apar, îți lasă o poveste și apoi își văd de drum!
Încep explorarea capitalei și ajung în piață, unde bazarul african își face simțită prezența cu toată energia lui: culori vibrante, mirosuri care se amestecă într-un fel greu de descris, voci care negociază cu o pasiune demnă de o piesă de teatru. Dar dintre toate, un miros de pește proaspăt mă atrage irezistibil de mă zăpăceşte nu altceva. Urmez urma aromei și dau peste un vânzător care frige sardine scoase din Atlantic în aceeași dimineață. Mă așez la masă și mă bucur de ele cu o poftă nebună, de parcă nu mai mâncasem de câteva zile. Atât de bune au fost, încât mai cer câteva și mă ofer să le frig chiar eu… şi evident că imortalizez momentul.
Continui apoi plimbarea și vizitez obiectivele pe care niciun turist nu le ratează în Rabat: Turnul Hassan, impunător și liniștit; Mausoleul lui Mohammed V, elegant și solemn; Kasbah des Oudaias, cu străduțele ei alb-albastre ce par desprinse dintr-o carte poștală. Le privesc cu ochii unui călător curios, cu un zâmbet discret și cu sentimentul că fiecare loc are propria lui poveste, spusă în ritmul marocan: calm, cald și plin de detalii.
Ajung și la Ocean, unde un adevărat furnicar de oameni se bucură de briză și de soare. Mă simt surprinzător de bine printre marocani; poate și pentru că, fiind mai bronzat din fire, mă cam confund cu ei.
Experiența din Rabat e una memorabilă, dar sunt convins că şi următoarea mea destinație nu mă va dezamăgi. Marocul are marele talent de a surprinde, iar eu sunt pregătit să văd ce urmează!
–14 august 2016–
Viața ca o călătorie 