writing – Viața ca o călătorie

Ajung în Chamonix într-o după-amiază limpede, cu aerul rece al Alpilor care mă lovește direct în obraji, ca o trezire. Orașul mă întâmpină cu o energie pe care nu o pot descrie decât ca o vibrație vie, o pulsație care vine din munți, din oameni, din istorie. Mă simt de parcă aș fi intrat într-un loc ce mă aștepta de mult!
Mă cazez la Auberge de Jeunesse, un hostel de excepţie, aflat chiar pe locul celebrului Tour du Mont Blanc, cei 170 de kilometri care leagă Franța, Italia și Elveția într-o buclă de poveste. Știu că într-o zi voi parcurge și eu acest traseu, iar doar ideea că mă aflu în inima acestui drum mă face să simt că fac deja parte din el.
Seara, în hostel, mă trezesc în mijlocul unei surprize: o formație de muzică trance, cântăreți stradali care animă adesea centrul orașului cu recitalurile lor, încep să cânte chiar aici. Nu le rețin numele, dar nici nu are importanță, ceea ce contează este energia, atmosfera şi senzația că trăiesc ceva cu adevărat unic.
Iar în fiecare dimineață, ies în oraș și Chamonix mă cucerește de fiecare dată. Străzile sunt pline de oameni veniți din toate colțurile lumii: alpiniști cu privirea tăioasă, turiști fascinați, localnici obișnuiți cu mirarea celor care ajung aici pentru prima dată. Mă plimb printre ei și simt că aparțin acestui loc, chiar dacă doar pentru câteva zile.
Istoria orașului se simte în fiecare clădire, în fiecare cafenea, în fiecare privire. Aici au pășit exploratori, scriitori, alpiniști legendari, oameni care au schimbat felul în care privim munții. Chamonix nu e doar un oraș, e un simbol, un punct de plecare, o poartă spre altitudine și spre vis.
Și peste tot, deasupra mea, Mont Blanc‑ul, chiar dacă nu mi se arată direct dintre crestele care îl ascund, îi simt prezența în fiecare colț al orașului. E acolo, dincolo de vârfurile ascuțite care îi țin silueta departe de privirea mea, atât de aproape încât parcă îi aud respirația rece coborând spre vale. Mă plimb prin Chamonix și simt cum masivul lui alb, nevăzut dar atotputernic, domină totul ca un zeu tăcut care veghează asupra locului. Faptul că sunt aici, la poalele lui, îmi dă un sentiment de măreție pe care nu l-am mai trăit nicăieri.
De aici din Chamonix, pornesc trasee care îți taie respirația: spre Brévent, spre Mer de Glace, spre Aiguille du Midi. Fiecare drum e o poveste, fiecare potecă e o promisiune.
Iar, în fiecare seară, mă întorc în hostel, obosit, dar fericit. Mă așez pe pat și simt cum orașul respiră în jurul meu. Muzica, munții, oamenii, lumina… toate se amestecă într-o senzație de apartenență profundă. Chamonix nu e doar un loc în care am venit. E un loc care m-a primit.
Și în timp ce închid ochii, îmi dau seama că trăiesc ceva rar, un moment în care totul se aliniază, în care simt că sunt exact acolo unde trebuie să fiu, în inima Alpilor, într-un oraș care nu seamănă cu niciun altul!