Venind din Polonia, din Szczecin, cu gândul încă prins în ecoul concertului de Bach din catedrală, trec prin Hamburg doar în tranzit, dar nu ratez o porție de cârnați nemțești, gustul acela pe care îi duceam dorul de mult. Apoi ajung în Osnabrück. Nu pentru mult timp. Câteva ore. Dar suficiente cât să mă opresc, să privesc, să simt!
     Osnabrück e așezat în nord-vestul Germaniei, în landul Saxonia Inferioară, între dealurile Wiehen și pădurile Teutoburg. Orașul se întinde pe malul râului Hase, într-o vale ce pare desenată special pentru liniște și echilibru. Nu e un oraș mare, dar are o vibrație aparte, o eleganță discretă care te cucerește fără să te copleșească.
     Istoria lui e adâncă. Fondat în secolul al VIII-lea de Carol cel Mare, Osnabrück a fost un important centru episcopal și comercial. Aici s-a semnat, în 1648, o parte din tratatul de pace ce a pus capăt Războiului de Treizeci de Ani, Pacea de la Westfalia. Orașul poartă și azi titlul de „Friedensstadt”, orașul păcii. Și da, se simte.
     Mă plimb prin centrul vechi, unde clădirile cu frontoane colorate și străzile pietruite îmi dau senzația că am intrat într-un decor medieval. Vizitez Primăria istorică, locul unde s-a scris multă istorie europeană. Mă opresc la Domul Sfântul Petru, o catedrală romanico-gotică cu o liniște care te învăluie.
     Știu că timpul e scurt, dar nu pot pleca fără să trec pe lângă Osnabrück Palace, fostă reședință princiară, astăzi sediul universității. Mă opresc și în parcul din spatele castelului, unde verdele pare să respire odată cu mine.
     Și exact când credeam că am văzut tot ce era de văzut, dau peste Heger Tor, poarta memorabilă a orașului. Nu e doar un arc de triumf, ci un monument cu suflet. Ridicat în 1817 ca omagiu pentru soldații din Osnabrück care au luptat la Waterloo, Heger Tor veghează intrarea în orașul vechi și oferă o priveliște superbă asupra străzilor medievale. E locul unde istoria și arhitectura se îmbrățișează, iar eu mă opresc, privesc și simt că sunt parte din poveste.
     Și cum să nu amintesc de Nicu Covaci, fondatorul formației Phoenix, care a trăit și creat aici o bună perioadă. Osnabrück i-a fost atelier, refugiu și scenă. A pictat, a compus, a lăsat urme. Într-un oraș german, un artist român a scris o parte din povestea sa, și asta mă face să simt o legătură și mai profundă cu locul.
     Câteva ore în Osnabrück. Atât am avut. Dar orașul m-a surprins, m-a atins, m-a făcut să vreau să revin. Pentru oricine caută un colț de Germania cu istorie, cultură, liniște și farmec, Osnabrück e o alegere care nu dezamăgește. E orașul care nu strigă, dar te cheamă. Și dacă ajungi acolo, vei înțelege de ce!

–13 iulie 2025–