Etichetă: Vulcan

Via Transilvanica, Ziua 27. Saschiz – Șapartoc

      Saschiz, una dintre localităţile etalon de pe Colinele Transilvaniei, din păcate și de aici foarte mulți sași au plecat în Germania. Au rămas casele lor foarte frumoase și mai sunt și alte obiective de vizitat.
      Plec de la doamna Daniela unde am fost cazat, și la centrul de informare turistică dau de motanul Muli, în românește Gunoiță. Sigur, și el este unul dintre puținii sași rămași prin partea locului. Este așa prietenos și cochet încât nu rezist să nu fac o poză cu el. Apoi merg la impunătoarea biserică evanghelică, unde prima oară urc în turn și am ocazia de a urmării în premieră bătutul clopotelor. Am parte de o experiență fascinantă!
      Particip, după aceea la slujbă, și am plăcuta surpriză să constat că părintele Johannes Halmen mă recunoaște din postările mele și după ce facem și o poză împreună sunt invitat în salonul de oaspeți al bisericii unde la o cafea, discutăm așa multe lucruri interesante, și sunt deosebit de onorat că am avut acest privilegiu de a primi așa binefăcătoare sfaturi. Îi promit că o să mai revin și plec mai departe!
      În satul Daia care aparține de comuna Apold, îi cunosc pe Ioan Solomon și pe Radu Zaharide, doi bătrâni de aproape 80 de ani cu care stau la o Cola și bineînțeles facem și poza.
      La Vulcan îl cunosc pe nea Ilie care are un armăsar așa de cuminte care se numește tot Radu. După aceea mai dau și de niste capre legate, dar sigur ele poartă un alt nume. Și când mi-e lumea mai dragă întâlnesc și o turmă de oi cu mulți câini stăpâni, dar acum am deja experiență mare și scap repede de ei. Prin pădure găsesc și niște mașiniști care conduc prin noroaie și stăm de povești, fiecare cu dubioșeniile sale.
      Ajung în sfârșit la Șapartoc și odată ce intru în misteriosul sat, am ciudata impresie că am mai fost cândva pe aici. Satul nu are decât vreo 25 de oameni, dar pare rupt de realitatea prezentului. Mașini nu sunt decât una sau două, magazin nu există, în schimb sunt vreo trei biserici. Cândva locuiau aici în jur de 800 de persoane dar au plecat, acum este așa de multă liniște și așa multă frumusețe de îți dă impresia că te afli într-un adevărat colțișor de rai!
      Radu Moldovan împreună cu soția sa Andreea sunt singurii care au investit în acest sat, au muncit mult, ei spun că au avut și șansă, toate s-au legat și a ieșit așa de bine, totul este cum trebuie. Ei sunt o pereche așa de frumoasă, sunt și foarte prietenoși, oricând vă așteaptă cu drag, și cu siguranță vă veți convinge de asta când veți ajunge aici!

19 septembrie 2021