Era anul 2013, când împreună cu un coleg de serviciu am pășit cu entuziasm prin centrul Vienei, lăsându-ne purtați de frumusețea și eleganța imperială a orașului. În fața noastră se ridicau obiectivele ce fac din Viena un spectacol în sine: Catedrala Sfântul Ștefan, cu turla sa gotică ce străpunge cerul; Palatul Hofburg, reședința istorică a Habsburgilor; Opera de Stat, unde muzica pare să fi prins rădăcini; Palatul Belvedere, cu grădinile sale baroce; și Rathaus, primăria impunătoare ce veghează orașul ca un simbol al demnității sale.
     După ce am sorbit din priviri aceste bijuterii, am ajuns pe malul Dunării. Acolo, celebra apă curgătoare pare să ducă cu ea poveștile fiecărui turist, amintiri ce se leagă de suflet și rămân pentru totdeauna!
     Viena nu oferă doar monumente, ci şi o atmosferă unică: cafenele elegante unde timpul se oprește pe loc, străzi ce respiră istorie, și acel aer vienez care îți dă impresia că faci parte dintr-un vals nesfârșit. Am avut atunci ocazia să asist şi la un concert fabulos de Wagner, cu „Tristan și Isolda”, o capodoperă care mi-a răscolit emoțiile și m-a făcut să simt că muzica poate fi un univers în sine.
     Și iată că, după ani și ani, în 2025, m-am regăsit din nou la Viena, în fața impunătoarei primării, ascultând „Don Carlos” de Verdi. A fost ca și cum orașul mi-ar fi spus: „Vezi, te aștept mereu cu o nouă poveste, cu o nouă emoție”!
     Viena m-a cucerit atunci și mă cucerește mereu, de fiecare dată cu alt chip, dar cu același farmec. Am înțeles că nu e doar un oraș de vizitat, ci un loc care se trăiește, care te primește în valsul său și care nu te mai lasă să pleci.
     Și poate tocmai de aceea Viena rămâne aproape de sufletul meu, pentru că fiecare reîntoarcere e o nouă melodie, iar amintirile se adună ca notele unei partituri ce nu se termină niciodată!

–29 septembrie 2013, 25 august 2025–