La Casa Bălăcianu din Brădățelu, locul unde am rămas aseară, găsești confort și ospitalitate elvețiană, doamna Smaranda este foarte amabilă și foarte atentă cu cei care îi calcă pragul, și mai lasă și din preț dacă apare unul așa de insistent ca mine… chiar îi spunea soțului până să sosesc eu ,,Stelică cred că vine un politician la noi, că așa pare la cum vorbește la telefon”.
      Plec de la confortul minunat și pornesc pe valea Gurghiului în tura care este anunțată de toți, ca fiind cea mai plină de urși, iar aceştia sunt de toate categoriile, şi mai mari şi mai mici şi desigur că nu lipseste nici ursoaica cu pui cu tot şi colac peste pupăză îl mai cunosc și pe Lucian care îmi spune că a plantat borne pe Via Transilvanica, și binenţeles că şi el îmi confirmă cu multă încredere prezenţa pufoşilor!
      Așadar, pe o vreme care se anunță destul de ploioasă, dar nu prea a fost chiar așa, pornesc pe cărarea de mai mult de 6 kilometri în urcare, cu ochii atent în față, în stânga și în dreapta, în ghid se spune că trebuie să cânt cântece de munte, știu din astea la chitară, dar eu scot muzicuta, și încerc astfel să le cânt gazdelor din pădure: Vine, vine primăvara, Mă dusei sa trec la Olt, Carolina, Bade pălărie nouă și m-am gândit și la niște colinde că nu mai e mult până la Crăciun! Se pare că presupuşilor mei admiratori, nu prea le place aşa de mult ce le fredonez, că nu vine niciunul să mă asculte şi apoi e destul de probabil ca şi veleitățile mele artistice să se afle destul de departe de pretențiile lor şi desigur că poate fi vorba, până la urmă şi de gusturile fiecăruia. Pe final încerc și niște arii de Wagner, dar la ce zgomote acute scot, se duce și mama lui de urs.
      Apoi, sus în poiană ajung şi la deja celebrul craniu de viţel care vrea să bage spaima în oameni şi desigur că nu ratez momentul de a face şi poze împreună.
      După aceea, un pic mai încolo, întâlnesc şi binecunoscuţii tăietori de lemne, care iniţial se sperie destul de tare de mine dar când îmi văd rucsacul din spatele meu şi mă mai trag şi un pic de limbă îşi dau repede seama că nu pot fi un un pericol prea mare pentru ei şi se mai liniştesc puţin şi apoi mă mai roagă şi cu o ţuică.
      Îmi mai spun că numai e mult de mers, însă eu mai cobor şi mai urc doar câteva dealuri şi până la urmă ajung la acea pensiune la care nici acum nu pot să îi rețin numele, începe cu V, și găsesc o atmosferă așa de austeră, și devin dintr-o dată nostalgic! Îmi revin în memorie toate locurile rămase în urmă şi ţoţi oamenii întâlniţi în cale, şi parcă mi-aș dori să îi am pe toți într-o poză de grup!
      Aici e lux, și atât.. şi mă simt şi puţin singur!

–25 august 2021–