Sau mai precis, cu trenul din Titan Sud până la Oltenița, o cale ferată administrată de Transferoviar, se pare destul de eficientă, având în vedere afluența mare de călători mai ales în zona sătească!
     Eu, însă, am început cu stângul această călătorie, pierzând la mustață primul tren și astfel sunt nevoit să-mi reconfigurez planul și.. mă plimb un pic prin București! Nu-mi pare rău până la urmă, pentru că fără să vreau descopăr parcul IOR și tare îmi mai place acolo, apoi că îmi mai rămâne timp, merg și pe Stadionul National că tare mult îmi mai doream să îl vizitez!
     Apoi, hai la gară în Titan Sud, după ce fac bineînțeles și pozele aferente, urc în tren și mi se pare că mă privesc oamenii ca pe o ciudățenie, mai ales când văd o gară mare pe care nu scrie nimic, eu știu că este București Sud, ei îmi spun că se numește Cățelu. Cățelu? Și tare, mă mai amuz!
     Mai sunt și alte gări cu nume pitorești, mie cel mai mult îmi place Cucuieții Sudiți, undeva prin țară mai există și Cucuieții din Deal sau Vale, apoi când ajungem la Curcani, îmi vine o așa poftă de o supă mai ales că aflu că la Oltenița e un restaurant tare fain unde se mănâncă tare bine.
     Trebuie să recunosc că sunt și câteva gări foarte solide, stil austro-ungar, dar majoritatea stațiilor sunt de tipul unui acoperiș în câmp, chiar și marea ,,operă de artă” din Halta Tanganu de fapt e o simplă pancartă, pe care scrie mare, ca toată lumea să vadă şi să ştie ,,Lucrare făcută de Consiliul local al comunei Cernica, primar Apostol Gelu”. Sincer, nu am mai văzut așa ceva, însă oamenii sunt tare mulțumiți: Dom’ne aici înainte nu era nimic, era câmp, a făcut ceva..
     Ajung la Oltenița, miroase tare a parfum, am impresia că mi s-a vărsat sticluța de deodorant din rucsac, dar nu, orașul chiar miroase a parfum și aflu că e de la mulțimea de copaci înfloriți de pe străduțe.
     Mie, chiar îmi lasă o impresie tare bună Oltenița, mai ales că apuc să vizitez în limita timpului și muzeul cu străvechea civilizație Cucuteni, reușesc să savurez și supa mult visată la celebrul Restaurant Libanez din oraș și chiar descopăr și strada lui Ion Iliescu, de fapt e a lui taică-su, dar nu mai contează.
     Ce rețin însă la final, e că, oamenii sunt tare nemulțumiți de fostul președinte că nu a făcut nimic-nimic pentru oraș.
     Mie chiar că îmi place, și mă îndrept spre gară multumit, chiar dacă las în urmă Dunărea și Argesul la care nu am mai avut timp să ajung, dar rămân ca obiectiv pentru o eventuală, altă, dată viitoare!

–08 iulie 2024–