Suceava – Viața ca o călătorie

Prima zi în Ţinutul de Sus, Bucovina rămâne în urmă dar sigur ne aşteaptă alte experienţe frumoase pe care suntem nespus de nerăbdători să le savurăm.
Desigur că şi popasul nostru în Poiana Negrii la doamna Măriuca, va rămâne pentru totdeauna la loc de cinste printre momentele noastre de suflet de pe Via Transilvanica! Servirea ireproşabilă a bunătăţilor alese cu multă grijă, cazarea în camere atent aranjate în autenticul stil bucovinesc, şi nu în ultimul rând atenţia deosebită acordată şi graţia de care dă dovadă în comunicarea cu vizitatorii, ne face ca oricând să ne dorim să revenim cu drag în această frumoasă destinaţie.
Nu plecăm, totuşi de aici, până nu mergem la izvorul de apă minerală aflat cam la 50 de metri distantă, şi aici dăm de nea Gheorghe care este cu coasa şi care ne spune că el este proprietarul, dar că nu e recunoscut de nimeni deşi izvorul este pe terenul său. Pe noi ne lasă să bem pe săturate, ne spune poveşti şi mai facem şi câteva poze împreună, apoi ne mai dă la despărţire şi doi litri de apă minerală la pachet iar după aceea chiar că plecăm de tot, dar nu mergem decât câtiva kilometri că primesc un telefon de la Doamna Măriuca care îmi spune că am uitat să îi las papuci de casă, şi întradevăr ei se află în rucsacul meu printr-o neglijenţă de-a mea şi astfel fără voia lor vor parcurge şi ei o porţiune de traseu de pe Via Transilvanica. Daniel râde de mine şi îmi zice că o vorbă din popor spune, cum că doamna ţi-ar fi dat papucii.. Oare aşa o fi? Dar lăsând gluma la o parte, un lucru pare cert, cu siguranţă până la urmă ei vor ajunge înapoi la locul lor, dar desigur că vor rămâne în istorie pentru eternitate.
Ajungem în Poiana Stampei, dăm şi de calea ferată abandonată Floreni – Dornişoara, dar mai ales constatăm cu surprindere că aici noi avem cazare la Pensiunea Iuliana, şi suntem astfel nevoiţi să anulăm pentru că noi mergem la Lunca Ilvei. După ce bem un suc şi o apă minerală la birtul din sat pornim mai departe, depăşim câteva dealuri, apoi ajungem la Magistrala de cale ferată 502, Suceava – Ilva Mică, trecem şi apa curgătoare ce ne apare în cale apoi dăm şi de intrarea în localitate şi mergem şi iar mergem până când ajungem la poarta Cabanei Teleschi unde vedem un anunţ pe care scrie ,,câine agresiv”, ne speriem puţin, dar când îl zărim pe prichindel, ne revenim imediat.
Şi astfel, avem ocazia să îi întâlnim pe domnul George şi doamna Maria Pop, oameni deosebit de ospitalieri şi prietenoşi, şi avem impresia că ne cunoaştem deja de-o viaţă!