Prin 2020, la începutul crizei pandemice, mă aflam într-o excursie de mai multe zile pe meleaguri siciliene. Însă pe la sfârsitul lui februarie, pe fondul multitudinii de ştiri alarmante care veneau în special din România, sunt nevoit să-mi scurtez călătoria şi mă hotărăsc să mă întorc mai devreme în ţară!
      Mă aflu pe peronul gării din Palermo Centrale în vestul Siciliei. şi cu oarecare emoţie înainte de a urca în tren, îmi spun în gând ,,acum pornesc în lungul drum spre casă”! Şi, ajung, după vreo trei zile, e adevărat după mai multe escale, prin Napoli, Torino, Berna, Budapesta. Ajuns în ţară, găsesc spaimă mare, sunt imediat izolat de lume, pe motiv că aş fi, chipurile, periculos, dar numai bine că am ocazia cu acest prilej să îmi fac multe treburi gospodăreşti foarte utile şi pentru care în mod normal nu prea le găseam timpul necesar.
      De atunci, vremea a trecut, călătoriile mele externe, au rămas undeva în urmă, caut să îmi cunosc ţara cât mai mult cu putinţă, nu prea stau prea mult pe acasă, şi astfel momentul mult aşteptat mă găseşte prin nordul României, în Bucovina, pregătit pentru un nou drum,o noua încercare, dar de data aceasta pe jos, de aproximativ 1400 de kilometri, cam distanţa de la Arad la Paris! Visez, să beau apă din Dunăre când o să ajung la Drobeta Turnu-Severin, dar mai e mult până acolo.
      Şi, cum nu mai este timp de pierdut, mai ales că avem cale lungă de bătut, eu si Robert, mai ales ca suntem relaxaţi după un somn odihnitor şi masă îmbelşugată oferită de mânăstire, ne facem curaj şi… pornim.
      Și pentru că tot am plecat de la Putna, era păcat să nu dăm o raită şi pe la chilia lui Daniil Sihastrul, unde avem norocul să îl întâlnim şi pe studentul teolog Iulian care ne oferă o multitudine de informaţii toate gratis, nici chiar biletul de intrare nu ne lasă să îl plătim, şi ne mai face şi poze pe deasupra. Îl întâlnim şi pe câinele adormit, ce se află într-o mică grotă de sub chilie dar care este imediat alungat de către supraveghetorul său, pe motiv că miroase urât!
      Apoi pornim pe Valea Putnişoarei până când se termina drumul și trebuie să urcăm, iar la coborâre dăm şi peste o proprietate a lui Moș Martin și mâncăm zmeură pe saturate.
      Prindem și niște lucrări de asfaltare a drumului spre Sucevița cu niște zgomote asurzitoare şi de-a dreptul supărătoare, dar de îndată ce intrăm în sat și admiram gospodăriile bucovinene și mănăstirea, uitam de deranjamente… mai ales când ajungem la restaurantul Pensiunii Karisma Kriss unde suntem cazaţi și vedem Meniul Zilei la 20 de lei. Dar bucuria e de scurtă durată, anunțul fiind valabil până la ora 15, iar noi ajungem după ora 18. Nu a mai contat însă asta, traseul de astăzi prin Obcina Mare a fost cel minunat, dar și pe cel de mâine îl așteptăm cu drag.
      Bucovina ne aşteaptă nerăbdătoare şi câte mai are să ne ofere! Cu gândul la ea, ne delectăm cu o bere, si visăm!

–10 august 2021–