De mult timp mi-am dorit să fac asta, am tot amânat, şi cred că sunt mai mult de 20 de ani de când am venit pe aceste meleaguri, dar iată că acest moment, în sfârşit, a sosit!
     Şi, astfel, într-o frumoasă zi de februarie după încă o excursie memorabilă cu ,,Veniţi cu Noi”, pornesc din gara mare din Arad într-o interesantă călătorie de explorare a Ţării Zărandului.
     Urc în trenul care de fapt e o săgeată aşa zisă albastră, dar care este aproape complet pictată de cei ce se pricep foarte bine la arta grafiti, şi îmi pun repede întrebarea, dacă o să văd mare lucru pe geam, dar mă descurc.
     Cumva, de la Sântana, după ce părăsim linia orădeană, începe călătoria noastră, admir din nou cetatatea Şiria, ea se vede aproape din orice parte, apoi gara care este destul de frumoasă dar cam neîngrijită, trec apoi de Pâncota, Seleuş şi de Târnova care sunt doar nişte puncte de oprire total neinteresante şi ajungem la Ineu. De aici se intră în amonte pe valea Crişului Alb, trebuie să fie tare spectaculos peisajul dar din păcate vine seara şi nu mai văd nimic. Dar nu-i bai că o să compensez mâine!
     Sosesc la Brad, după mai mult de 4 ore de mers cu trenul, în oraşul municipiu socotit a fi capitala ,,Ţării Zărandului” şi remarc gara de o frumuseţe rară, poate una dintre cele mai frumoase din ţară, cel puţin pe exterior. Apoi, mai merg vreo 300 de metri şi ajung la pensiunea Ana Maria, locul unde o să înnoptez şi care este o locaţie absolut superbă. Nici preţul nu mi se pare prea mare, domnişoarele recepţionere foarte amabile şi au şi restaurant local renumit în zonă.
     A doua zi, câteva ore mi-au fost suficiente pentru a vizita Muzeul Aurului, centrul oraşului, parcul Tineretului şi chiar am avut timp pentru a urca şi pe un deluşor de unde am putut vedea oraşul în tot ansamblul său.
     Am remarcat şi o cale ferată cu ecartament îngust spre Criscior şi care spre surprinderea mea am aflat că este încă funcţionabilă, numai că se circulă doar de sărbători. Am părăsit Bradul, tare încântat de experienţă şi am pornit pe traseul de întoarcere nerăbdător să savurez cu nesaţ peisajele, căutând cu mare grijă un locşor liber în acelaşi tren pictat.
     Am văzut în zare Munţii Bihor şi Vlădeasa, Metaliferii, poate Trascăul şi Muntele Mare mai în depărtare, iar în plan mai apropiat Muntele Găina. De asemenea, defileul Crişului Alb foarte spectaculos, apoi multe chei şi stânci interesante.
     Am avut ocazia şi norocul să îl cunosc şi pe Claudiu, ceferist şi călator prin lume ca şi mine, de origine din Brad, care mi-a fost şi un ghid excelent, şi care mi-a recomandat să revin într-o nouă călătorie spre sfârşitul verii sau începutul toamnei, când peisajul este de-a dreptul mirific. Cu acest prilej am aflat aşa de multe amănunte interesante despre zonă şi despre fiecare punct feroviar în parte.
     Rând pe rând am lăsat în urmă Ribiţa, Ţebea, Baia de Criş, Lunca Moţilor, Vaţa, Hălmagiu, Vârfurile, Păulian, Gurahonţ, în mare parte stații frumoase dar aproape total neglijate. Am remarcat-o doar pe cea din Sebiş, mai cochetă şi mai pusă la punct. Dealtfel acest oraş este şi un punct de plecare spre staţiunea Moneasa.
     Am ajuns la Arad, seara, încărcat cu o experienţă fabuloasă şi pe care sper să o repet cât de curând.

17-18 februarie 2024