Ryfylke – Viața ca o călătorie

Ajung din Stavanger cu un autobuz ce pare să urce spre o altă lume. 60 de kilometri de drum norvegian, apoi Fjellstue, punctul de plecare spre ceva ce nu poate fi explicat, doar trăit. Traseul? 3,8 kilometri până sus, 7,6 dus-întors. Dar cifrele nu spun nimic despre ceea ce urmează!
Poteca e impecabilă. Pietre așezate cu grijă, trepte sculptate de nepalezi, porțiuni de pădure, stâncă, lacuri mici și aer care pare să fi fost filtrat de munți. E vară, iar soarele norvegian își face treaba cu discreție. În jurul meu, turiști din toate colțurile lumii, dar fiecare tăcut, parcă învăluit de aceeași reverență.
Preikestolen nu e doar o stâncă. E o revelație. 604 metri deasupra Lysefjordului. O platformă de piatră de 25 x 25 metri, suspendată deasupra abisului, fără balustrade, fără protecții. Doar tu și golul. Și totuși, nu simți frică. Simți o liniște care te înalță. O claritate care nu vine din gânduri, ci din prezență.
Stânca s-a format acum peste 10.000 de ani, sculptată de ghețari și timp. A fost descoperită ca obiectiv turistic în secolul XX, dar pare să fi așteptat mereu să fie privită. Localizarea ei, în inima regiunii Ryfylke, o face să pară un altar natural, o punte între cer și fiord.
Suspansul nu vine din înălțime. Vine din tăcerea locului. Ajuns sus, nu simți nevoia să vorbești. Doar te așezi. Privești. Respiri. Și simți cum ceva în tine se aliniază. E ca și cum ai fi fost chemat acolo, nu doar ajuns. Vântul aduce miros de apă adâncă și piatră caldă. Turiștii se așază pe margine, unii își întind mâinile, alții închid ochii. Nimeni nu se grăbește.
Eu sunt aici. În mijlocul acestei povești. Nu o povestesc. O trăiesc. Fiecare pas pe traseu a fost o urcare spre ceva mai mult decât peisaj. A fost o urcare spre o stare. Preikestolen nu te provoacă. Te invită. Și dacă accepți invitația, pleci altfel. Mai tăcut. Mai viu!