În inima Elveţiei pe malul lacului Lucerna, timpul pare să se așeze altfel. Acolo începe liniștea și se deschide drumul spre descoperire.
     Am urcat pe vapor, cu direcția Flüelen. Dar am coborât la Treib. De acolo, urma să iau funicularul spre Seelisberg, un loc despre care știam puțin, dar simțeam că are multe de spus. Nu era o destinație aleasă la întâmplare, ci una care mă atrăgea prin tăcerea ei, prin promisiunea unei priveliști care nu se uită!
     Am urcat în funicularul roșu, deservit de compania Treib-Seelisberg-Bahn. O călătorie scurtă, dar fascinantă, opt minute în care peisajul se deschide treptat, ca o cortină trasă încet, lăsând să se vadă splendoarea lacului și a munților din jur. În acel vagon care urcă lin, am simțit cum oboseala dispare și cum nerăbdarea se transformă în contemplare.
     Ajuns sus, în Seelisberg, am pășit într-un sat care nu pare să fi fost atins de grabă. Străduțele sunt liniștite, aerul e dens de verde, iar privirea se pierde în zare, acolo unde lacul se întâlnește cu cerul.
     Aici am descoperit „Memory Geschichtsreise Seelisberg–Rütli” un traseu cultural și istoric ce leagă Treibul de Rütli, acel loc sacru unde, în 1291, s-a semnat jurământul ce a pus bazele Confederației Elvețiene. Cele 12 stații ale traseului sunt ca niște pagini dintr-un jurnal vechi, fiecare cu povești, obiecte și structuri din lemn care vorbesc despre trecutul acestor locuri. E un parcurs care nu doar te informează, ci te face să simți că faci parte dintr-o poveste mai mare.
     Am mers până la Marienhöhe, acel punct panoramic unde lacul pare să se întindă la infinit. Poți face drumeții, te poți opri la Naturseeli, un mic lac cu apă calduţă, ideal pentru o baie liniștită, sau pur și simplu poți sta pe o bancă ca să privești. E locul perfect pentru yoga, pentru citit sau pentru a nu face nimic. Și totuși, faci atât de multe pentru tine!
     Iar în timp ce coboram din nou cu funicularul spre Treib, cu sufletul plin și pașii mai ușori, mi-am propus ca data viitoare să parcurg traseul acesta pe jos, până la Flüelen. Vreau să simt poteca sub tălpi, să aud pădurea și să văd cum lacul se schimbă cu fiecare pas. Dar asta va fi o altă poveste!
     Am coborât cu pașii ușori și cu sufletul plin. Restul… rămâne acolo, în tăcerea muntelui!

–25 august 2025–