Etichetă: Restaurant Panoramic

Tâmpa, muntele copilăriei mele

     Am început să merg pe munte destul de târziu, pe la 23 de ani, însă prin clasa a-VI-a, copil neastâmpărat şi rebel ce eram, mă trimite maică-mea să stau vreo două săptămâni pe la mătuşa mea din Făgăraş. Cum nici acolo nu puteam sta locului, am fugit şi am plecat să vizitez Braşovul.
     Ajungând în oraş observ o clădire destul de impunătoare aflată pe un deal mai înalt şi îmi pun repede întrebarea, cum aş putea ajunge acolo? Înţeleg că se ajunge cu telecabina, îmi iau bilet şi astfel urc până la un restaurant care se numeşte Panoramic, beau un cico repede şi mă întorc, dar rămân marcat pe viaţă de această experienţă!
     Au trecut de atunci vreo 40 de ani, şi cum nici acum nu am astâmpăr, mă hotărăsc într-o dimineaţă de sfârşit de ianuarie, pe o ninsoare care mă face să reuşesc cu greu să mă deplasez pe străduţele Braşovului, şi după ce fac asta şi rămân impresionat de cât de bine arată centrul oraşului, găsesc din nou staţia de telecabină, mă urc în ea şi sunt hotărât şi nerăbdător să mai beau un suc ca pe vremuri. Dar am surpriza să constat că între timp traseul a fost modificat şi nici măcar acel restaurant Panoramic nu mai este funcţionabil.
     Rămân un pic nostalgic, dar îmi trece repede când deodată zarea se luminează, poate special pentru mine, şi priveliştea care mi se oferă mă lasă de-a dreptul fără cuvinte! Urc şi pe vârful Tâmpa Mare (960m), tare frumos peisajul şi de acolo, trec şi foarte mulţi maratonişti rapid pe lângă mine, şi cum mie îmi place foarte mult să socializez mă şi împrietenesc imediat cu diverşi iubitori de munte.
     Aflu de mai multe trasee care pleacă de aici de pe Tâmpa şi mai ales de cel de câteva ore spre Cabana Postăvaru şi pe care îl am în vedere în viitor.
     Pe final fac echipă de drum cu un cuplu foarte drăguţ, Bogdan care a trăit o perioadă în America şi Hristine o bulgăroaică tare simpatică, şi împreună coborâm în Braşov prin cartierul Răcădău, împărtăşim reciproc experienţe şi, per total, râmân cu o amintire de neuitat!

     De vizitat în Braşov şi împrejurimi: Piaţa Sfatului, Biserica Neagră, Poarta Ecaterinei, Bastionul ţesătorilor, Muntele Tâmpa, Staţiunea Poiana Braşov, Satul Viscri, Sanctuarul urşilor de la Zărneşti, Castelul Cantacuzino etc.

28 ianuarie 2024