Ponor – Viața ca o călătorie

Îl întâlnesc și pe proprietarul cochetei Pensiunii Ollie, domnul Nicu, care îmi spune că din păcate intenționează să numai primească turiști doar pentru o singură noapte că nu prea rentează și poate acceptă doar grupuri pe perioade mai lungi. Un pic îngrijorător pentru noi drumeții, mai ales că sunt destul de puține locații de cazare în aceste locuri iar doritori din ce în ce mai mulți. Dar poate o să apară și alte oportunități!
Pornesc la drum, trec din nou pe la doamna Eva, îmi iau o pâine, stau și la un suc şi am ocazia să îl întâlnesc şi pe pădurarul Lucian Berna ce are ca obiect de activitate valea Râului Bărbat tocmai până la Stâna de Râu, și imediat găsim amintiri comune de pe vremea când mergeam cu ,,Veniți cu Noi Arad” în excursie atunci când ne-au prins rangerii din zonă cu focurile aprinse, ieșind un scandal de proporții, dar ne-au iertat până la urmă.
Merg mai departe și îl găsesc și pe șeful său, pe domnul brigadier Alb Ioan cu care desigur că fac și o poză două, îl cunosc și pe Daniel Dincă, un tânăr foarte de treabă, nu știu ce rol are în această localitate dar sigur e de perspectivă, și surpriză, am ocazia să îl întâlnesc și pe domnul Victor Stoica care nu este altul decât primarul comunei Pui.
Sunt foarte onorat de oportunitatea ivită, discutăm mult despre Via, îmi spune despre implicarea avută în acest proiect și mă felicită cu respect mai ales când îi arăt și Carnetul Drumețului și când vede nenumăratele ștampile ce le am, îmi sugerează să o mai punem și pe cea a Primăriei locale, dar îi spun că nu e nevoie.
Și după ce facem și o poză împreună dar și sub amprenta norilor amenințători ce apar pe cer dar ploaia nu vine deocamdată, pornesc mai departe prin satul Ponor apoi prin Ohaba Ponor iar la ieșirea din sat pe o uliță văd un om mergând în patru labe, poate ie rău, poate are probleme, iau imediat atitudine şi anunț niște copii care trec prin zonă, dar ei zâmbesc și îmi spun că știu despre ce e vorba. Se pare totuși că era și Bachus prin preajma sa dar nu l-am observat eu.
La intrarea în Federi mă întâlnesc cu poliția care blochează drumul, se pare că sunt în misiune, că după ce stăm cam cinci minute de vorbă, îmi face semn să îmi iau bagajele şi să îmi văd de drumul meu că au treabă, dar totuși observ că apare un tânăr care coboară dintr-o mașină și cum îl văd, imediat îl și înhață şi îl şi bagă în dubă.
Nu mă bag că nu sunt curios, eu îmi văd de ale mele şi mă bucur de peisajele senzaționale ce mi se oferă priviri spre Retezat și de care nu prea mă mai satur deloc, îi întâlnesc și pe Neluțu și pe Sergiu care par doi actori din vechile filme de epocă, ei au și o brișcă cu doi cai frumoși foc, dar nu mă lasă sub nici o formă să le fac poze, dar cu una tot reușesc eu să îi păcălesc.
Apoi sus pe deal unde fac un popas, îi întâlnesc pe Eddy și pe Ioana din București, care umblă pe Via Transilvanica doar local, stau cu ei de vorbă cam vreo jumătate de oră că avem ce vorbi, facem și un selfie pe final apoi pornim fiecare în direcții opuse.
Și, în sfârșit ajung acolo unde îmi place mie și îmi doresc eu cel mai mult să ajung, pe acest tărâm dumnezeiesc numit Fundătura Ponorului sau Palma lui Dumnezeu! Trebuie să îl găsesc pe nea Costică și îl strig din toate puterile, aud voci dar nimic, aflu mai târziu că nu prea aude, totuşi într-un târziu îmi răspunde cineva din vale. Ajung acolo dau doar de tanti Leonora și de nea Gherase care îmi spun că nea Costică nu e acolo ci doar departe după vârful dealului.
Și atunci mai cobor o vale și mai urc un deal iar după aceea ajung şi mă întâmpină în primă fază cățeaua Monica și cățelușii Tarzan și Azor, și desigur tanti Dorica și nea Costică de 76 și 82 de ani cu care merg să asist la mulsul vacilor, după aceea mă invită la masă bună de merge la suflet și cu palincă și cu vorbe frumoase, și apoi singur în noapte somn odihnitor, numai eu și infinitul, în acel sălaș minunat rupt de realitatea prezentului!