Părăsesc hotel Clasic, după ce servesc un mic dejun care mă face să nu mai îmi doresc să cumpăr mâncare de la market pentru ziua în curs și sub amenințarea ploii care nici nu întârzie prea mult să apară, pornesc la drum. Trec și pe lângă autogară și văd autobuzele de Alba Iulia, și aș putea să urc și imediat ajung, dar atunci oare pentru ce am plecat la drum? Și cum pentru mine vremea este ultimul lucru la care mă gândesc, îmi văd de treaba mea și sper să fie bine.
     După ce trec și de autostradă și ca prin farmec scap și de ploaie, încep să urc și imediat îmi apar în cale Ciobănel, Ciobanică și Beto, trei câini mari care se și reped la mine, noroc că este și nea Ion prin preajmă și mă scapă. Merg mai departe și întâlnesc mai mulți câini și mai răi, dar este și un gard între noi și imediat și curajul meu crește. O întâlnesc și pe stăpâna câinilor o nemțoaică stabilită în aceste locuri de ceva timp și îmi spune că tare îi mai place pe la noi și nu crede că va mai pleca vreodată înapoi. Apoi îl cunosc și pe nea Mircea supranumit și Mircea cel Bătrân și nu mă pot abține să nu facem și o poză împreună, că doar unul este Voievodul.
     Apoi, plec și urcând ușor surprind peisaje uluitoare cu belvederi ample spre Valea Mureșului cu Metaliferii și Trascăului până în Zărand spre vest și apoi spre est întrezăresc în zare Munții Şureanu, Cindrel și chiar undeva departe aproape de Vâlcea, Munții Lotrului și Făgărașului și desigur în plan apropiat întinsul Sebeș. Și în stânga dintr-o dată apare Râpa Roșie, interesantă formațiune, e destul de greu să pleci mai departe, dar îmi propun ca pe viitor sa aloc o zi întreagă acestui loc.
     Cu aceasta consolare în gând, îmi continui drumul meu și după ce trec de culmea dealului îmi apare dintr-o dată în față Alba Iulia, în toată imensitatea ei, dar surprind în dreapta mea nu la mare distanță și niște norii negri sub formă de ciuperca atomică, care sunt desigur doar de ploaie și sper să nu se apropie prea mult de mine că prea par amenințători.
     Scap de ploaie destul de ușor, deși de aici de sus surprind niște rafale destul de pronunțate deasupra Albei, și coborând spre Oarda întâlnesc o turmă de oi și îl cunosc și pe nea Virgil, care îmi arată cu ciomagul său obiectivele importante din oraș și îmi mai spune că mai am încă doar vreo două ore de mers până acolo.
     Și ajung până la urmă în orașul Unirii și după ce o întâlnesc pe doamna Cristina care îmi arată locația unde o să mă cazez în această noapte, îi întâlnesc pe Ovidiu, Bogdan și pe Eddy, vechi mei tovarăși din acea noapte de pomină de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, mergem împreună la clubul Blue, dar de data aceasta suntem mult mai cuminți!

–03 octombrie 2022–