Am ajuns din nou în Sevilla, capitala Andaluziei, cu inima deschisă și pașii ușor grăbiți. Era pentru a doua oară, dar orașul m-a întâmpinat ca și cum ar fi fost prima. Aici, în sud-vestul Spaniei, pe malurile fluviului Guadalquivir, Sevilla își trăiește povestea cu o eleganță care nu se învechește niciodată.
     Orașul acesta nu se arată dintr-odată. Te lasă să-l descoperi în ritmul tău, să-i simți parfumul de portocală amară, să-i asculți pașii de flamenco care răsună dintr-o curte ascunsă. Are o noblețe moștenită din vremuri vechi, de când romanii îl numeau Hispalis, iar maurii i-au dat splendoarea arhitecturală care încă îți taie respirația. A fost cucerit, reconstruit, înălțat și iubit de civilizații care au lăsat urme adânci în piatra lui caldă.
     Într-o singură zi, am încercat să cuprind cât mai mult. Am pășit prin Plaza de España, o scenă deschisă în care istoria Spaniei se scrie în ceramică și lumină. Am urcat în Giralda, fost minaret devenit turn de catedrală, și am privit orașul de sus, cu acoperișurile lui roșii și străzile care se încolăcesc ca niște fire de poveste. Am trecut prin Real Alcázar, palatul care pare desprins dintr-un vis andaluz, cu grădini care șoptesc în limba apei.
     Dar Sevilla nu e doar despre monumente. E despre cum te face să te simți. E despre o ,,cafe con leche” băută într-o piață mică, despre un zâmbet aruncat de un localnic, despre o chitară care plânge într-un colț de stradă. E despre viața de noapte care nu se grăbește, ci curge lent, cu vinuri bune, tapas și râsete care se prelungesc până dimineața.
     Am plecat din Sevilla cu senzația că orașul nu s-a terminat. Că o parte din mine a rămas acolo, pe o bancă din Triana sau într-o umbră de palmier din Parcul Maria Luisa.
     Și dacă cineva mă întreabă unde să meargă pentru a simți un oraș cu toate simțurile, îi spun simplu: Sevilla. Să pășească pe străduțele ei ca într-un dans lent, să se lase purtat de lumină, de istorie, de oameni. Pentru că Sevilla nu se vizitează, Sevilla se trăiește!

14-15 septembrie 2023