
Cu greu îmi vine să mă despart de domnul Costin care m-a primit în casa sa oferindu-mi cea mai aleasă ospitalitate, și de domn profesor de fizică și chimie tatăl dânsului, care mi-a povestit cum că în tinerețea sa umbla pe jos pe dealuri până la Orșova și înapoi, iar poarta casei este cumpărată din Orșova Veche, astăzi în apă! Mai-mai să vină și cu mine până la Isverna, dar am lăsat-o pentru data viitoare.
Trecem și pe la ,,Căsuța de la luncă”, unde se lucrează intens, locația are acum câteva locuri de cazare, dar o să fie un camping modern special pregătit să primească drumeți de pe Via Transilvanica!
Pornesc la drum, dar mie mi-a rămas gândul tot la vatra de foc din ,,Căsuța de la luncă” unde pe viitor mă închipui cântând la chitară cântece de munte în jurul unui foc de tabără!
Apoi plec şi merg şi merg și trec şi de Jupânești și nu mai întâlnesc mai pe nimeni, poate doar pe văcuța Brezuica care este cu stăpâna sa și cu fiul său, un tăuraș frumos foc dar care nu are nume, tanti îmi spune că suge de la vacă cam 10 litri de lapte, dar îl lasă pentru că vrea să obțină bani frumoși pe el când o să îl vândă!
Drum lung după aceea, peisaje frumoase în zare, descopăr Munții Mehedinți, Piatra Mare a Cloșanilor de mult timp îmi doresc să ajung acolo, ajung apoi în Balta, trec fugitiv îmi reîmprospătez doar rația de apă iar în Lunca Topolniței îi întâlnesc pe Nea Ștefan și pe Tanti Janeta și stăm la povesti! Îmi povestesc despre copiii lor care în mare parte sunt doctori la Severin și despre faptul că au patru nepoți dar și patru strănepoți. Viața e grea dar ei nu ar părăsi niciodată aceste locuri!
Apoi, iar la drum și iar nu mai întâlnesc pe nimeni, trec prin păduri și simt miros de lup dar nu apare niciunul, doar la Gornovița îl descopăr pe micuțul cățeluș Dorel, așa îi spune stăpâna sa tanti de la magazinul satului, unde nu mă abțin să nu mă opresc și să beau o Cola. Tanti îmi mai spune că mai am cam o jumătate de oră de mers până la Isverna, dar pe final descopăr că fac cel puţin vreo două ore.
Trec și pe la stâna lui nea Trandafir Răescu și mă împrietenesc și cu cei 9 câini ai săi: Florea, Mura, Negruța, Ciobănică etc. Le mai întâlnesc și pe două tanti care pe amândouă le cheamă Maria și apoi gata, după un drum lung ajung în sfârșit la pensiunea ,,La Mustață” unde mă așteaptă mâncare selectă și odihnă binefăcătoare!
Și pentru ca ziua să fie cu adevărat completă întâlnesc și o drumeață de pe Via, dar care merge însă în sens invers spre Drobeta Turnu-Severin. Stăm de povești rapid, apoi fiecare își urmează drumul său!
Cale bună să ai Alexandra Delia, și să ajungi cu bine acolo unde ți-ai propus, sunt onorat că pașii noștri s-au intersectat pe Via Transilvanica!









































































































–08 august 2022–