Rămân de-a dreptul fascinat de cât de frumos și cochet arată Blajul, oraș încărcat de cultură și istorie, se vede că oficialitățile locale își cam fac treaba pe aici. La fel, o impresie foarte bună îmi lasă și hotelul Roa GuestHouse, unde m-am odihnit foarte bine iar la micul dejun servit admirabil de drăguțele recepționere, am ocazia să o cunosc și pe poeta Adelina Sonia Mărginean sosită tocmai din Italia de la Torino pentru a-şi lansa la Cluj-Napoca, nu una ci toate cele patru cărți de poezii ale dânsei și îmi promite că îmi trimite și mie, virtual, câteva poezii de-ale dânsei. Apar și două drumețe de pe Via dar par foarte grăbite și mai puțin comunicative.
     Mă grăbesc și eu, că se apropie ora unsprezece, și după ce trec pe lângă Câmpul Libertății, și apoi mă adăpostesc puțin la umbra Teiului lui Eminescu, ajung la crucea lui Avram Iancu deasupra Blajului și îl cunosc pe părintele greco-catolic Vasile Grădinaru venit tocmai din Harghita din comuna Sărmaș. Îi promit că poate ajung cândva și pe acolo și apoi plec repede că nu vreau să mă prindă noaptea ca acum două zile.
     Merg mult printre lanuri de porumb și văd undeva mult prea în depărtare, o turmă de oi, dar sigur nu ajung eu pe acolo. Cum fac și cum mă învârte traseul că tocmai în acea direcție mă îndrept și mă apropii încet și sigur de câini care mă așteaptă cu drag să mă înhațe. Dar cum acum am deja mare experiență, mă împrietenesc imediat cu șeful lor pe nume Bradu și numai bine că subalternii săi: Nistor, Braica, Laica, Irina și Vetuța ascultă orbește de stăpân. Mai mult Irina, cățelușa care întoarce oile, este așa de prietenoasă încât aproape că dorește să meargă cu mine mai departe, dar nu o lasă stăpânul stăpânului, nea Teodor Oltean care mă și informează că nu o să mai întâlnesc vreo stână decât sus pe deal aproape de Valea Lungă.
     Ajung deasupra Glogovățului și admir cu nesaț creasta Făgărașului, apoi în dreapta intrarea pe Valea Oltului, mai departe munții Lotrului, Cindrel, Șureanu, Poiana Ruscă, Metaliferii, Trăscăului, Gilău, Muntele Mare până departe în inima Apusenilor spre Vârful Bihor. Grandioasă priveliște, o jumătate de țară la picioarele mele!
     Cobor în sat, și îmi vine poftă să mănânc struguri, văd un om într-o curte și îi cer, e așa de bucuros și amabil că mă vede că mă invită în casă și astfel cunosc familia Vasile și Lenuța Cioban, ce îmi oferă și ceva de mâncare și mă servesc cu ciorba de pui și felul doi și mă încarc așa de tare încât cu greu îmi mai vine să plec.
     Dar, tot mă urnesc din loc până la urmă și ajung la Crucea Uriașilor, citesc povestea fascinantă de-a dreptul, apoi pornesc spre asaltul final.
     Merg mult prin pădure și mă întâlnesc și cu pădurarul care mă întreabă dacă m-am întâlnit cu ursul, și de abia acum realizez că puteam să îl văd și pe el în sfârsit, apoi cobor spre localitate pregătit să întâmpin turma de oi, dar nimic-nimic. Asta e, poate altădată.
     Ajung aproape pe înserat la Pensiunea Ioana, locul unde o să rămân în această noapte, locația este admirabilă și as putea spune că este în cel puțin top cinci a tuturor celor 67 de locații in care m-am cazat.
     Obțin și ultima ștampilă din Carnetul Drumețului, și după o masă copioasă foarte elegant servită, și o companie foarte plăcută a gazdelor, mă îndrept către un somn lin și sunt pregătit pentru ziua de mâine când mă așteaptă ultimii 11 kilometri de pe Via Transilvanica!

–06 octombrie 2022–