Sosesc cu trenul internațional 473, după o seară petrecută cu prietenii mei din Arad ca o ultimă revedere pe 2024 și ajung în gara din Sibiu dis-de-dimineață. Sunt întâmpinat de același miros îngrozitor de boschet din holul principal, care pare să fie mereu prezent. Aici este, însă, „parfum” pe lângă „mireasma” de la toaletă, care te cam ia cu fiori doar gândindu-te că ai putea avea nevoie vreodată de serviciile ei. Degeaba arată bine gara pe exterior, dacă în interior nu e ce trebuie… „Alo, domnule președinte Iohannis, ați uitat că ați fost aici primar? Că doar și dumneavoastră sunteți tot iubitor de călătorii ca și mine.” Dar să nu intrăm în politică!
     Astăzi am de gând să merg până la Copșa Mică și apoi să continui până la Blaj. Urc într-un tren interregio privat care merge până la Cluj. Mă costă o grămadă de bani, e adevărat, dar cred că sunt cei de la Interregional Călători. Pornesc pe o cale ferată care pare să fi fost renovată recent. Nu prea pot să îmi dau seama bine pentru că încă nu s-a luminat de ziuă, dar se circulă destul de bine.
     Plecăm din Sibiu, trec de Gara Mică și imediat ajung în staţiile copilăriei mele: Ocna Sibiului și Băile Ocna Sibiului. O stare de melancolie mă cuprinde dintr-o dată și îmi amintesc cum, atunci când aveam 8-9 ani, tata, care lucra pe șantier la construcția gărilor, ne lua pe mine și pe sora mea, ținându-ne de mână, și ne plimba prin aceste locuri pentru cam o săptămână-două. Dintr-o dată mă transpun în alte timpuri și, deși e întuneric, încerc să întrezăresc urmele rămase din acele vremuri. Deja sunt cuprins de visare, când deodată un zgomot infernal venit din spatele meu mă trezește brusc. Nu este altcineva decât o nașă grasă care strigă la mine cât o țin puterile: „închide, domnule, ușa, că nu pot să dau drumul la tren din cauza ta.” Nici nu mai reușesc măcar să îi dau replica, așa de îngrozit sunt, și mă așez cuminte pe scaun. Adio, poze!
     Oprirea în Loamneș reușesc să o surprind în treacăt, cât despre Șeica Mare, Agârbiciu și Axente Sever ele se perindă doar stinghere pe la geam. Nu mai reușesc să le fac poze, dar le simt aproape, le simt alături de mine. Le cunosc foarte bine de pe Via Transilvanica. Și pe Copșa Mică o cunosc destul de bine, tot de pe Via. Aici stăm un pic mai mult. Nu mai văd nașa cea grasă, dar nici dor nu îmi este de ea. Apoi pornesc mai departe prin Micăsasa, Valea Lungă şi Glogoveţ , cunoscute tot de pe Via Transilvanica, până când ajung în frumoasa gară de la Blaj, unde cobor și sunt pregătit deja pentru o altă călătorie interesantă!

–28 decembrie 2024–