Am pornit din Curtea de Argeș, cu pași liniștiți și inima plină. Nu era prima oară când ajungeam aici, dar de fiecare dată locul acesta mă face să simt că pășesc într-o poveste. Orașul e mic, dar are o noblețe aparte. Aici, în tihna zidurilor vechi, odihnesc regii României. Mănăstirea ctitorită de Meșterul Manole nu e doar o capodoperă arhitecturală, ci și un simbol al jertfei și al creației care dăinuie!
     De acolo, am pornit într-o călătorie, pe calea ferată ce leagă Curtea de Argeș de Pitești. O linie secundară, discretă, dar cu o încărcătură istorică uriașă. Inaugurată în 1898, această cale ferată a fost gândită de însuși regele Carol I, pentru a lega necropola regală de restul țării. Gara din Curtea de Argeș, o bijuterie arhitecturală cu influențe romanice și bizantine, a fost construită în mai puțin de un an și a devenit gară regală, martoră a atâtor momente solemne.
     Astăzi, gara e în renovare. Încă își păstrează demnitatea, dar timpul și nepăsarea și-au lăsat amprenta. Pe linie circulă doar un singur automotor, un „motoraş” modest, care pare că duce în spate nu doar pasageri, ci și amintiri.
     Linia are doar 38 de kilometri, dar fiecare kilometru e o filă de istorie. A fost construită în doar doi ani, sub coordonarea inginerului Elie Radu, și a fost gândită ca o cale de onoare, nu doar de transport.
     Și totuși, nu pot să nu mă gândesc la ce-ar fi putut fi. Înainte de 1989, exista un proiect spectaculos: o cale ferată care să lege Curtea de Argeș şi Piteşti de Râmnicu Vâlcea, prin Vâlcele. O linie pitorească, cu viaducte și tuneluri, care ar fi scurtat distanţa și ar fi legat două văi istorice. Am fost acolo, acum mai bine de 20 de ani, pe fostul terasament. Încă se simțea urmele visului abandonat. Acum şinele au fost demontate, iar punctul de plecare, Vâlcele, a dispărut total, rămânând doar în amintirea celor care au visat trenuri printre dealuri!
     Când am ajuns la Pitești, călătoria mea nu s-a încheiat! A rămas cu mine. Pentru că această linie nu e doar o cale ferată. E o punte între trecut și prezent, între ce-a fost și ce-ar fi putut fi. Și poate, într-o zi, cineva va repara nu doar amintirile, ci și visul!

–15 iunie 2025–