fotografia – Viața ca o călătorie

Sunt momente care nu se planifică. Momente care îți apar în față ca o ploaie caldă de vară, îți udă gândurile, dar îți limpezesc și mintea. Așa a fost Genova pentru mine!
Venind dinspre Coasta de Azur, cu soarele încă întipărit pe piele și cu vântul franțuzesc în spatele urechii, am pășit din nou în orașul care m-a fascinat încă de prima oară. Nu era o simplă revenire. Era un soi de reîntâlnire cu un prieten vechi care te surprinde de fiecare dată cu ceva nou.
În seara aceea, am simțit un impuls: să văd portul după ce soarele se scufundă în mare. Și nu, nu m-am înșelat. Genova, după apus, își schimbă limba. Vorbește în licăriri de apă, în voci de turiști, în pași grăbiți și râsete care par că plutesc. Am fost acolo, cu ochii deschiși și cu sufletul relaxat, respirând atmosfera acelui amestec de mister și viață, de trecut și prezent.
Nu e doar un port. E un podium istoric unde au defilat exploratori, comercianți, visători. M-am plimbat printre siluetele bărcilor, cu telefonul uitat în buzunar. Nu aveam nevoie de poze. Aveam nevoie doar să fiu acolo!
Și dacă seara m-a cucerit, dimineața a completat farmecul serii.
Am luat ascensorul Castelletto Ponente cu o nerăbdare copilărească. Am urcat spre locul acela unde Genova îți oferă o altă perspectivă, nu doar asupra orașului, ci asupra propriilor gânduri. Privirea mi-a fost răpită de acoperișuri care spun povești în culori, de străduțe care se lasă citite ca nişte poezii. Am stat acolo tăcut, cu mâinile sprijinite de balustradă și cu inima plină. Câteva clipe. Și multe gânduri!
În jurul orașului, frumusețea continuă. E ca o colecție de tablouri pe care le descoperi unul câte unul, fără grabă. Fiecare împrejurime îți oferă ceva: un gust, un sunet, o priveliște. Am simțit că orice turist care ajunge aici pleacă diferit. Mai liniștit. Mai împăcat. Mai atent la lucrurile mici care contează.
Asta a fost Genova pentru mine în această escapadă. O poveste spusă blând, fără artificii, dar cu o vibrație care îți rămâne în suflet!