Am ajuns în Milano pentru prima oară în primăvara lui 2012. Nu știam exact la ce să mă aștept, dar un lucru mi-era clar, aveam să trăiesc ceva special. Nu doar pentru că descopeream acest colos italian al eleganței, modei și istoriei, ci și pentru că aveam alături o companie surprinzătoare. Chen Zeng, o chinezoaică extrem de inteligentă, studentă la Cambridge, m-a însoțit în această explorare.
     Împreună, ne-am aruncat direct în inima orașului, iar prima oprire a fost San Siro. Dacă există un loc unde fotbalul nu este doar un sport, ci o religie, acesta e Milano. Am pășit pe gazonul sacru, am simțit aerul competițiilor aprinse, am privit trofeele și imaginile legendelor care au scris istoria acestui stadion.
     Anii au trecut, iar Milano m-a chemat din nou. Toamna lui 2024, un nou capitol, aceeași fascinație. De data asta, am vrut să simt orașul altfel. Am pășit în Piazza del Duomo, unde arhitectura gotică îți taie respirația. Oameni, zgomote, lumini, o senzație că totul se mișcă cu o viteză amețitoare. Milano nu îți dă timp să respiri, te aruncă direct în vârtejul lui. Galleria Vittorio Emanuele II, unde luxul pare să se strecoare printre marmură și vitralii. E un spectacol. O coregrafie perfectă de pași repezi, de priviri curioase, de dorințe nerostite.
     Străzile înguste, cafenelele animate, conversațiile întrerupte de sunetul tramvaielor, Milano e un oraș care se trăiește. Nu există momente statice, totul e în mișcare. Îmi place energia lui, îmi place senzația că fiecare colț are o poveste nerostită.
     Plec din Milano cu sentimentul că orașul mi-a lăsat o marcă invizibilă. Un ritm care îmi va rămâne în gând, o dorință de a reveni, de a continua acest dans alert prin străzile lui. Pentru că Milano nu îți dă timp să respiri. Dar nici nu vrei să te oprești!

–26 martie 2012 – 26 iulie 2024–