Mă trezesc pe la 9 fără un sfert aproape la fel de repede precum am adormit aseară și îl întâlnesc pe domnul Ionuț și pe colega sa blondă, servesc micul dejun și având în vedere că am ratat masa de aseară, mai obțin și o reducere destul consistentă din prețul stabilit, ce desigur că nu strică deloc și astfel fac cum fac și scap ieftin și de data aceasta. Apoi merg la pensiunea de peste drum să îmi pun stampila, domnii mi se par destul de reci, dar nu contează.
     Mă întorc din nou prin sat și îl revăd pe Daniel salvatorul meu din ziua precedentă, iar sub o mașină cu număr de Austria pe Fetița drăgălașa cățelușă cu care m-am împrietenit aseară! Mai în colo pe sosea îl mai întâlnesc de vreo trei ori şi pe domn Ionuț de la pensiune care transportă materiale unor meseriași care urmează să construiască o casă nouă, iar în vârful dealului dau și de nea Alexandru Opriș olteanul din Teleorman devenit bănățean de vreo 40 de ani.
     Îmi iau la revedere de la toți și pornesc în zare, și merg mult, mult de tot până când dintr-o dată văd în depărtare Caransebeșul, apoi mai intersectez doi turiști nemți care zic că merg și ei pe Via dar doar de la Gărâna dus întors. Întâlnesc și o bornă aproape căzută iar după aceea satul ce numai există, Lindenfeld!
     Nu mai e nimeni în aceste locuri, doar nea Chenta și tanti Maria Giurgița care au o stână și multe vite, ei sunt de la Poiana, dar stă mai tot timpul aici! Este o plăcere deosebită să îi ai alături și vizez chiar să rămân cândva o noapte la stână la dânșii, acolo într-un colțișor cât de mic!
     Multe aflu de la dânșii, dar mă impresionează profund poveștile despre nemții care au plecat în anul 1998 după 170 de ani de existență continuă! Și de asemenea mă emoționează aproape până la lacrimi plăcuta comemorativă plasată pe zidul bisericii, sau cea mai rămas din ea pe care scrie: în memoria satului Lindenfeld, 1828-1998 !!!
     Mă despart cu greu de nea Chenta și de tanti Maria și mi-au rămas deja la suflet, facem și o poză împreună de care sunt tare mândru și pornesc mai departe că am drum lung și mă apucă noaptea!
     Și, chiar ajung aproape la fix în satul Poiana unde după ce trec pe la magazin și beau o Coca-Cola pe nerăsuflate, ajung să îmi pun stampila la numărul 28 unde o găsesc pe tanti Ana, și doar datorită amabilității dânsei și a doamnei Mădălina Ștefănescu de la Deva reușesc să îmi găsesc loc de cazare pentru această noapte! Mii de mulțumiri!

–19 august 2022–