Totul începe într-o dimineață frumoasă, când pornesc din micuțul orășel elvețian Martigny și mă urc în Mont‑Blanc Express, un trenulet privat cochet, lustruit parcă pentru o paradă montană, îndreptându-mă astfel spre Franța, mai precis spre Chamonix Mont‑Blanc și mai departe spre Saint‑Gervains, într-un adevărat voiaj prin Alpi.
     Iar pe măsură ce trenul urcă spre Vallorcine, peisajele se desfășoară ca niște pagini de album: păduri dese, cascade ce se aruncă în gol cu o eleganță nebună, sate mici ce par pictate de pensula unui artist îndrăgostit de liniște. Eu, bineînțeles, stând lipit de geam, cu ochii mari, ca un copil ce descoperă lumea pentru prima dată!
     După Vallorcine, trenul începe să coboare ușor spre Chamonix Mont‑Blanc, orașul care pare să trăiască într-o altă dimensiune. Acolo, munții nu sunt doar munți, sunt zei de piatră. Aiguille du Midi se ridică în fața mea ca o suliță înfiptă în cer, iar gândul că telecabina urcă până la 3842 de metri îmi dă fiori și multă emoție.
     Chamonix e locul în care simți că lumea se deschide sub picioarele tale. De aici pornesc trasee spre Brévent, unde priveliștea asupra masivului Mont Blanc îți taie respirația, și spre Mer de Glace, ghetarul care pare un râu înghețat prins în timp. Trenuletul privat care urcă până acolo e o experiență în sine, parcă te duce într-un muzeu al naturii, unde fiecare metru de altitudine e o lecție de frumusețe.
     Și tot pe aici trece și celebrul traseu care înconjoară Mont Blancul, un drum al temerarilor, al celor care caută liniștea, provocarea sau poate chiar pe ei înșiși.
     Călătoria mea continuă apoi spre Saint‑Gervains, locul de unde adevărații alpiniști pornesc spre vârful Mont Blanc, acoperișul Europei, la 4808 metri înălțime!
     Eu nu intenționez să urc, dar simt cum fiecare vale, fiecare vârf și fiecare rază de lumină îmi șoptesc că sunt exact acolo unde trebuie să fiu. Totul în jur pare să respire într-un ritm aparte, un ritm ce mă prinde și mă poartă înainte fără să-mi dau seama.
     Iar tot drumul acesta, întregul spectacol al naturii, toată splendoarea din jur… par create doar pentru mine. Așa simt. Ca și cum munții, trenurile, văile, ghețarii și norii s-ar fi aliniat într-o armonie perfectă pentru ca eu să mă aflu în mijlocul unei trăiri ce nu se compară cu nimic.
     Încă o zi în care magia este la ea acasă, încă o zi specială pentru mine!

–3 septembrie 2025–