Călătorie cu sens – Viața ca o călătorie

Am pornit din Vatra Moldoviței cu gândul că voi parcurge încă un segment frumos de pe Via Transilvanica. Dar ce am găsit în Obcina Feredeu a fost mai mult decât un peisaj a fost o reîntâlnire cu locuri care mi-au rămas la suflet.
Obcina Feredeu face parte din lanțul Obcinelor Bucovinei, fiind situată între Valea Moldovei și Moldovița, cuprinsă între Sadova, Pojorâta și Vatra Moldoviței. E o zonă cu relief domol, dar cu altitudini care urcă până la 1494 m, pe Vârful Veju Mare. Culmile sunt împădurite, dar între ele se deschid poieni largi, cu flori cât vezi cu ochii. o adevărată feerie.
Am urcat ușor spre creastă, cu priveliști care se deschid din ce în ce mai larg și am trecut pe lângă lacul Iezer, unde liniștea e aproape sonoră.
Punctele de belvedere din zonă sunt spectaculoase. de pe culme vezi până în Obcina Mare, spre Mestecăniș și chiar spre Giumalău. Aerul e curat, iar pădurile de molid sunt printre cele mai falnice din țară. Dar ce m-a impresionat cel mai mult au fost poienile, pline de flori, cu miros de fân proaspăt și cu o lumină care pare că vine din interiorul locului.
Și apoi, acel moment care nu se uită: revederea Stânei lui Nea Ilie. Am fost acolo acum patru ani, și acum am revenit. Nea Ilie nu mai e, dar am fost întâmpinat de doi băieți care duc mai departe ospitalitatea lui. M-au recunoscut, m-au invitat la masă, și mi-au oferit brânză, balmoș și povești. Dar cel mai emoționant a fost Sercan, câinele bătrân care m-a recunoscut imediat. A venit direct la mine, m-a privit și s-a așezat lângă bocanci, ca și cum n-ar fi trecut nici o zi de la ultima revedere. E bătrân acum, dar privirea lui e la fel de vie!
Coborârea spre Sadova a fost liniștită. Acolo am fost cazat la doamna Elena Ionescu, o gazdă cum rar găsești. Casa e simplă, dar curată și primitoare, iar mâncarea… mâncare adevărată, cu gust și suflet. A fost genul de loc unde nu te simți turist, ci oaspete.
Obcina Feredeu nu e doar o zonă montană, e un spațiu care păstrează oameni, obiceiuri și tăceri. E locul unde florile nu sunt doar decor, ci parte din peisajul interior. Unde câinii își amintesc. Unde stânele nu sunt doar construcții, ci repere.
Obcina Feredeu nu m-a impresionat neapărat prin dificultate, ci prin felul prin care m-a primit. A fost genul de drumeție care nu te pune la încercare, ci te lasă să observi, să respiri, să te reîntâlnești cu ce contează. Și poate tocmai de aceea, nu am simțit că am cucerit muntele, ci că m-am întors într-un loc care mă cunoștea deja!