Era în anul 2011, începutul drumului meu fără întoarcere pe calea călătoriilor. Nu aveam prea multă experiență, nici limba engleză nu o stăpâneam foarte bine, iar mijloacele de informare erau puține. Dar dorința de a descoperi lumea era atât de mare încât nimic nu mă putea opri din drumul meu!
     Am ajuns în Berlin într-o dimineață rece, cu un tren de noapte venit din München. Capitala Germaniei mă aștepta cu farmecul ei aparte, iar eu, plin de entuziasm, am pornit să o descopăr.
     Prima oprire a fost la vestita grădină zoologică din Berlin, una dintre cele mai faimoase din lume, cu o istorie ce se întinde pe mai bine de un secol și cu o colecție impresionantă de specii rare. Acolo am simțit pentru prima dată că Berlinul este un oraș care știe să îmbine cultura cu bucuria simplă a vieții.
     Apoi m-am plimbat prin oraș și am ajuns la Poarta Brandenburg, simbolul Berlinului și al unității germane. Monumentul impunător, martor al istoriei zbuciumate, părea să îmi spună că fiecare călătorie are un sens mai profund. Am trecut și pe lângă Parlamentul German, clădirea Reichstag, cu fațada sa monumentală și cupola sa de sticlă care reflectă cerul. Zidul Berlinului, odinioară barieră între lumi, acum devenit loc al memoriei și al artei, acoperit de graffiti și mesaje de pace. La Alexanderplatz, inima modernă a orașului, am simțit pulsul Berlinului contemporan, cu agitația lui și cu turnul TV ce veghează deasupra tuturor.
     Spre seară am ajuns în gara centrală din Berlin, un colos modern cu mai multe etaje, simbol al Germaniei unite și al progresului. De acolo urma să pornesc spre Budapesta, dar destinul avea să îmi ofere o aventură neașteptată.
     Dornic să sărbătoresc ziua minunată petrecută în Berlin, am căutat să-mi cumpăr o bere. Însă, timpul a trecut pe nesimțite, iar trenul meu a plecat chiar din fața mea. Stupefiat, am alergat la informații și am aflat că mai există un tren cam în 20 de minute și care urma să prindă această legătură din Dresda. Bucuros, am mers la peron, dar am urcat din neatenție într-un alt tren, care pleca și el de pe aceeași linie. După câteva stații, am realizat eroarea și am coborât buimăcit!
     Pe peron, obosit și confuz, m-am așezat pe o bancă. M-am ridicat, am mers puțin și am constatat că aparatul meu de fotografiat dispăruse. L-am căutat în stânga, l-am căutat în dreapta, am întrebat oameni. dar nimic.. iar trenurile treceau și timpul se scurgea cu repeziciune Resemnat, am deschis rucsacul și, spre surprinderea mea, am găsit camera foto chiar acolo, ascunsă între lucruri. Bucuria a fost atât de mare încât mi-a venit să îmi fac cinste singur.
     Dar fericirea s-a stins repede când mi-am amintit că pierdusem și celălalt tren. Am rămas pe peron, resemnat, până când am aruncat o privire la un anunț. Aproape că nu îmi venea să cred: trenul meu pierdut urma să treacă prin gara în care mă aflam și avea o întârziere de 30 de minute. După câteva clipe, trenul a sosit, iar eu am urcat râzând, de parcă acesta fusese rezervat doar pentru mine. Câteva ore mai târziu, prindeam din Dresda trenul meu spre Budapesta!
     Și așa, după o zi plină de emoții, am învățat că Berlinul nu îți oferă doar monumente și istorie, ci și lecții de viață cu un strop de haz. Am pierdut trenul, am rătăcit prin gări, am crezut că mi-am pierdut aparatul foto și m-am bucurat ca un copil când l-am regăsit în rucsac. Iar când totul părea pierdut, trenul meu a apărut cu întârziere, ca un cadou neașteptat. Am urcat zâmbind, cu gândul că uneori cele mai frumoase povești nu se scriu în muzee sau piețe celebre, ci în locurile unde viața îți joacă feste.
     Berlinul mi-a dăruit nu doar o zi de neuitat, ci și o aventură care mă face să râd de fiecare dată când o povestesc!

–26 noiembrie 2011–