Eram așa de curios să văd cum e în deșert, iar această curiozitate mi-a fost satisfăcută repede. Asta datorită lui John, care ne-a adunat de pe la toate hotelurile și ne-a îmbarcat într-o mașină de teren specializată pe senzații tari. Am fost un grup tare pestriț, provenit de prin toate colțurile lumii, și astfel am ajuns în mult doritul deșert, înconjurat de munți spectaculoși, direct pentru a admira un apus de soare de vis.
     La cât de liniștitor şi relaxant a fost apusul, așa de tumultoasă a fost călătoria cu cămila. Când, în sfârșit, am ajuns din nou cu picioarele pe pământ, am zis că nu mă mai urc în viața mea pe cămilă… dar n-a fost așa! Am uitat repede de emoții, datorită lui John și prietenilor săi beduinii, cu care am stat la povești în jurul unui foculeț, cu o ceașcă de ceai în mână și alte tradiții din deșert.
     Nu prea mă pricep la descrierea fiecărei activități, dar cert e că m-am simțit tare bine. M-am împrietenit cu toți din jurul meu și, dacă mai găseam şi o chitară, făceam şi o cântare pe cinste. Ce frumos a mai fost! Apoi, deodată, au apărut și stelele (probabil ele apar în fiecare seară pe aici), și am privit prin telescop, şi am văzut pentru prima oară planeta Saturn cu inelele sale, și Jupiter… ce magie!
     Pe final, am fost invitați la o masă nocturnă cu mâncare tradițională egipteană. Am participat și eu la gătit, simțindu-mă deja de-al lor. Poate, într-o altă viață, am fost beduin! Aș fi rămas acolo nelimitat, dar până la urmă, John ne-a recuperat pe toți și ne-a împrăștiat pe la hotelurile noastre. Eu, însă, i-am păstrat pe toți în sufletul meu și acolo vor rămâne!

–noiembrie, decembrie 2024–