Despre mine

   Mă numesc Ionuț, sunt vâlcean de origine și am copilărit în satul Olteanca, comuna Glăvile, într-o zonă de dealuri, de unde în zilele senine zăream munții în depărtare. Încă din fragedă pruncie, curiozitatea și setea de cunoaștere m-a făcut să-mi pun întrebări în legătură cu cea-ce se întâmplă și se află în jurul meu făcându-mă să mă aflu într-o continuă căutare de inedit… Mai târziu am ajuns și la acei munți necunoscuți, astfel descoperind pasiunea de a călătorii, iar în prezent ma pot mândrii cu peste 800 de drumeții montane în aproape toții munții României. Am reușit, de asemenea să călătoresc în aproape 50 de țări de pe 3 continente, reușind să vizitez în jur de 1000 de destinații turistice, mărturie stă și impresionanta colecție de magneți ce o dețin. Îmi place să cunosc și să am în anturajul meu oameni de calitate, un pic mai atipici dar sufletiști, să port discuții interesante și în măsura în care se poate să asigur buna dispoziție a grupului. Ador seriile petrecute în mijlocul naturii în jurul unui foc de tabără pe ritmuri de chitară și cel mai mult, zorii zilei după o noapte magică!