Când am ajuns în gara din Odesa, după lungul drum cu trenul de la Chișinău, am simțit că pășesc într-o scenă de film. Nu era o gară obișnuită, nu era agitația aceea rece și grăbită pe care o găsești în multe orașe mari. Aici, în Odesa, peronul m-a întâmpinat cu acorduri de muzică clasică ce se revărsau din difuzoare ca o îmbrățișare sonoră. Parcă timpul se dilata, parcă intram într-o epocă în care eleganța era normă, nu excepție. M-am simțit transpus într-un alt secol, într-o lume în care oamenii purtau pălării, iar orașele aveau răbdare cu tine!
     Odesa are ceva ce nu se poate explica în cuvinte simple. Este un oraș născut din mare, construit de imperii, modelat de negustori, artiști, marinari și visători. Istoria ei este un amestec fascinant de culturi: greci, ruși, evrei, italieni, francezi, toți au lăsat câte o urmă. Și asta se simte în arhitectură, în străzi, în atmosfera boemă ce plutește peste tot.
     Trei zile am stat în Odesa, și fiecare dintre ele a avut parfumul ei. Am fost cazat într-un hostel primitor, cald, plin de turiști, oameni care veneau pentru mare, pentru cultură, pentru viața de noapte. Acolo, în serile liniștite, am schimbat povești cu necunoscuți ce păreau prieteni vechi.
     În timpul zilei, străzile largi, clădirile elegante, parcurile umbroase, cafenelele pline de viață, totul părea pregătit să fie descoperit. Și apoi au fost scările. Celebrele Scări Potemkin, cu istoria lor bogată, cu simbolismul lor, cu priveliștea care se deschide spre port. Acolo am simțit ceva special, ceva greu de pus în cuvinte. Poate era emoția locului, poate era vibrația oamenilor, poate era doar sentimentul că mă aflu într-un punct iconic al lumii. Dar știu că am stat câteva minute bune privind marea, lăsând vântul să-mi aducă mirosul ei sărat.
     Portul Odessei m-a impresionat profund. E un loc în care simți pulsul orașului, unde navele vin și pleacă, unde marea îți amintește că dincolo de orizont se află alte țări, alte povești, alte vieți. Și pentru mine, emoția a fost și mai puternică: știind că nu departe, peste această mare, este țara mea. A fost un sentiment ciudat, ca și cum marea ar fi fost o punte invizibilă între două lumi ce îmi aparțin doar mie.
     Gastronomia locală a fost o altă surpriză. Odesa are un fel de a combina influențe din toate culturile care au trecut pe aici. Am gustat pește proaspăt, borș ucrainean, vareniki, plăcinte calde, deserturi cu brânză și stafide. Aici, mâncarea nu este doar hrană, este parte din identitatea orașului.
     Și apoi a venit momentul despărțirii. În autogara din Odesa, cu rucsacul în spate și cu gândurile amestecate, am simțit un nod în gât. Nu pentru că plecam, ci pentru că știam că las în urmă un oraș care m-a primit cu brațele deschise, cu muzică, cu mare, cu istorie, cu emoție. Un oraș pe care l-am savurat în toată frumusețea lui.
     Un oraș care astăzi trăiește altă realitate!

14-17 aprilie 2019