Categorie: Munții Bihorului

Minunății bihorene: Cheile Galbenei

     Cel mai apropiat oraș este Beiuș, dar rezervația naturală este administrată de comuna Pietroasa și se află în zona turistică a Padișului din Parcul National Apuseni.
     Face parte din Munții Bihor și din judetul cu același nume, care ascunde atâtea minunății, unele dintre ele încă nedescoperite.
     N-aș putea spune că sunt mare fan al peșterilor dar Meziadul, Peștera Urșilor și cea de la Vadu Crisului chiar că m-au dat pe spate.
     Și multe, multe alte obiective care de abia așteaptă să fie vizitate. Aș putea spune că este unul dintre județele mele preferate.
     Acum, am pornit împreună cu Ana, Dani, Casi și Bianca, bunii mei prieteni cercetași arădeni, din Poiana Glăvoi, pe lângă Cetățile Ponorului și fabuloasele puncte de belvedere, până la Cascada Evantai, apoi prin spectaculoasele chei, agățați de cabluri sau alte elemente ajutătoare, pe stânci sau prin apă până când am ajuns în drumul județean, de unde ne-am întors prin Poiana Florilor, Ghețarul Focul Viu, înapoi în Poiana Glăvoi.
     Trebuie să recunosc că tare extenuantă, mi s-a mai părut urcarea de la întoarcere, și nu numai mie, dar și celorlalți li s-a părut tare greu, dar răsplata de final a fost mare, când ajungând la terasă ne-am înfruntat cu lăcomie din nenumăratele bunătăți. Și mici și vârsli și altele, și multă muzică de munte mai ales că s-a întâmplat să fie organizat și ,,Festivalul Radu Mărieș”, personal nu l-am cunoscut pe domn profesor de origine din Oradea, dar am auzit doar cuvinte de laudă despre dânsul, și astfel multi chitaristi şi-au etalat măiestria în fața unui numeros public.
     Am cântat și eu câteva cântece mai pe final într-un cerc mai restrâns, când era și gălăgia mai mare, dar niciodată nu e prea târziu.

     A fost o atmosferă tare destinsă, alături de mulți prieteni și mai vechi și mai noi cărora le-a plăcut foarte mult și scurtul meu recital de a doua zi de la cafeluță, chiar și domnului Costi, proprietarul terasei care mi-a oferit din partea sa și o ciorba de hribi, tare gustoasă.
     De abia aștept anul viitor pentru a mă reîntoarce în acest loc și mai mult ca sigur atunci o să cânt si eu câteva cântece pe scenă.
     Bineînțeles, doar dacă acest mic paradis aflat în inima Apusenilor va mai exista fără nici o restricție, ca acum!

12-14 iulie 2024