Republica Srpska – Viața ca o călătorie

Există călătorii care te surprind, locuri care te lasă fără cuvinte și întâmplări care par inventate, deși sunt cât se poate de adevărate. Așa a început și aventura mea în Bosnia și Herțegovina, când am descoperit ceva ce niciun cititor din România nu s-ar fi așteptat vreodată să audă: în lume există o regiune care poartă exact numele țării mele: România. Da, România, dar nu cea de acasă, ci una aflată în Republica Srpska, entitate autonomă din cadrul Bosniei și Herțegovinei.
Primul meu contact cu această realitate bizară s-a întâmplat cu câțiva ani în urmă, în Banja Luka, capitala de facto a Republicii Srpska. Eu, colecționar pasionat de magneți de frigider, am pornit în căutarea suvenirului potrivit. I-am găsit pe toți și pe toate: pe Tito, pe Putin, pe Stalin, alte personaje istorice, ciudățenii, glume, dar nici urmă de un magnet având inscripționat numele Banja Luka.
Totuși, într-un mall din centrul orașului, am dat peste unul pe care scria, în sfârșit, Banja Luka. Bucurie mare. Dar bucuria s-a transformat instant în perplexitate când am observat că numele orașului era încadrat de conturul… României. Țara mea. Am rămas blocat. Am întrebat-o pe vânzătoare ce înseamnă asta, iar ea mi-a zâmbit larg, fără să spună un cuvânt. Un zâmbet care spunea tot și nimic!
Ani mai târziu, călătorind prin Bosnia, descopăr cu și mai mare uimire că există o regiune întreagă numită Romanija, adică România, cu capitala la Pale. Evident că mi-am propus imediat să o vizitez. Așa că, la vremea potrivită, pornind din Sarajevo, am ajuns în Pale, orașul care avea să-mi ofere una dintre cele mai neobișnuite experiențe de călătorie din viața mea.
Am rămas o noapte într-un apartament cochet, la un preț excelent, iar entuziasmul meu era la cote maxime. Am explorat orașul cu o curiozitate aproape copilărească. Centrul l-am găsit surprinzător de frumos, cafeluțele excelente, mâncarea delicioasă, iar oamenii, românii din Romanija, politicoși, calzi, deschiși și foarte dornici de conversație. M-am simțit aproape ca acasă, doar că eram într-o altă țară, într-o altă cultură, într-o altă lume.
Apoi am aflat că în apropiere se află un munte spectaculos, numit chiar Muntele România. Din păcate, nu am reușit să ajung până acolo, deși mi-aș fi dorit enorm. Dar am promis că mă voi întoarce. Și mă voi ține de cuvânt.
Surprizele nu s-au oprit aici. Am descoperit că există și o echipă de fotbal numită FC Romania, care activează pe undeva prin Divizia B în campionatul Bosniei. Evident că nu puteam rata ocazia ivită și am mers la sediul clubului, am asistat la un antrenament de-al lor și, desigur, am făcut o multitudine de poze. Era ceva atât de neașteptat, atât de neobișnuit, încât aproape că nu-mi venea să mai plec din România… această Românie aflată la sute de kilometri de România mea.
Am urcat și pe dealurile din jur, am privit regiunea de sus, am văzut Muntele România în toată splendoarea lui, chiar dacă de la distanță. Am aflat că în timpul Jocurilor Olimpice de Iarnă din 1984, multe competiții s-au desfășurat chiar în această zonă. Și mai există în apropiere și o stațiune superbă, doar la câțiva kilometri, dar nu am mai avut timp și pentru ea!
Am plecat din Pale cu o senzație greu de descris. O combinație de uimire, bucurie, nostalgie și un sentiment ciudat de apartenență. De parcă aș fi descoperit o parte ascunsă a țării mele, rătăcită prin Balcani.
Și abia aștept să mă întorc. Nu doar în România mea, ci și în această Românie de dincolo de granițe, care m-a primit cu brațele deschise și cu o poveste pe care nu o voi uita niciodată!