Drumul spre Tiraspol a început ca o excursie obișnuită, dar care s-a transformat treptat într-o aventură ce părea desprinsă dintr-o lume paralelă. Şi astfel, cu cât autobuzul se apropia de granița acestei țări nerecunoscute, cu atât am simțit că pășesc într-un spațiu în care realitatea se îndoaie ușor, ca o fotografie veche. Teoriile conspiraționiste citite de mine înainte de plecarea în această călătorie, îmi reveneau obsedant în minte, iar neliniștea mea creştea odată cu fiecare kilometru parcurs.
     Punctul de control era rece și tăcut, iar viza de 48 de ore primită la intrare părea mai degrabă o permisiune temporară de a pătrunde într-un teritoriu care nu se supunea deloc regulilor obișnuite ale lumii. Tiraspolul m-a întâmpinat, însă, cu o liniște densă, aproape solemnă, în care clădirile masive și simbolurile vechi păreau să vegheze asupra fiecărui pas făcut de mine.
     Cazarea a fost într-un aşa zis hostel tocmai la etajul nouă a unui bloc enorm, într-o cameră simplă, dar care oferea o priveliște asupra unui oraș ce părea construit cu intenția de a impresiona. De sus, Tiraspolul se vede ca o machetă perfect ordonată, în care timpul pare să curgă într-un ritm propriu.
     Prima oprire a fost la gară, o clădire impunătoare, cu arhitectură sovietică, în fața căreia am simţit că istoria nu a trecut niciodată cu adevărat. Libertatea de a fotografia totul a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât, cu doar câteva zile înainte, în trenul de la Chișinău spre Odesa, orice încercare de a surprinde cadre fotografice fusese strict interzisă.
     Parcul Pobeda a fost următoarea descoperire a mea. Un loc surprinzător de viu, cu alei largi, un lac liniștit și statui ce par să păstreze povești din alte vremuri.
     Iar, centrul orașului o adevărată demonstrație de forță arhitecturală. Clădiri masive, monumente, simboluri ale unei epoci ce refuză să se stingă. Statuia lui Suvorov domină piața centrală, iar Casa Sovietelor pare să privească în tăcere trecătorii. Totul este impecabil de curat, ordonat, aproape prea perfect, ca și cum orașul ar fi pregătit în fiecare dimineață pentru o inspecție invizibilă.
     Pe malul Nistrului, liniștea apei contrastează cu tensiunea orașului. Acolo, privind spre celălalt mal, am simțit un nod în gât. Versurile „De la Nistru pân’ la Tisa…” mi-au venit în minte ca o punte între lumi care nu se mai recunosc. A fost un moment în care trecutul, prezentul și viitorul păreau că se suprapun într-o singură respirație.
     Iar la centrul de turism am fost surprins să aud și câteva cuvinte în română. Apoi am aflat că mulți o înțeleg, dar nu o vorbesc. Nu din ostilitate, ci din obișnuință. Într-o lume ce funcționează după propriile ei reguli.
     Seara, în camera de la etajul nouă, orașul pare că respiră altfel. Luminile au o strălucire rece, iar liniștea este atât de adâncă încât ai impresia că ascunde ceva dubios. Am adormit cu senzația că Tiraspolul nu doarme niciodată cu adevărat.
     Dimineața, cu rucsacul în spate, când eram pregătit şi gata de plecare, am încercat să deschid ușa. Nu s-a deschis. Am încercat din nou. Nimic. L-am sunat şi pe Evgheni dar nici telefonul lui nu era disponibil!
     Și atunci, pentru câteva secunde, toate teoriile conspirației pe care le citisem înainte de a porni la drum, au început să se adune în mintea mea ca niște umbre. Parcă mi s-a părut că aud şi nişte pași pe casa scării! Mi-am zis.. ei sunt, pe mine mă caută. Şi mai eram şi la etajul nouă! Am simțit cum îmi bate inima cu putere!
     Şi apoi ușa s-a deschis brusc. Era Evgheni.. cu un zâmbet larg şi-a cerut scuze că nu a avut semnal la telefon. Si ce se intâmplase? Se blocase broasca de la uşă. Apoi, totul s-a risipit ca prin farmec, iar normalitatea a revenit la locul ei. A fost suficient să înțeleg, că uneori frica nu vine din ceea ce se întâmplă, ci din ceea ce ne imaginăm.
     Iar când am părăsit Tiraspolul, am știut că trăisem una dintre cele mai intense experiențe ale vieții. Nu pentru că fusesem într-o țară nerecunoscută, ci pentru că acolo, în acele 48 de ore, am simțit cum realitatea poate deveni mai stranie, mai misterioasă și mai vie decât orice altă poveste inventată!

17-18 aprilie 2019