Grenoble, între munte, stele și pașii mei rătăcitori

Am ajuns în Grenoble venind din Annecy, cu rucsacul în spate și cu senzația că orașele Franței îmi fac cu ochiul unul după altul, ca într-un joc de seducție turistică.
Grenoble nu e un oraș oarecare. E un loc cu rădăcini adânci, care începe cu așezarea gallo-romană Cularo, apoi devine Gratianopolis, iar în Evul Mediu ajunge capitala Dauphiné. Aici s-au întâmplat lucruri mari, de la mișcări revoluționare care au aprins scântei în toată Franța, până la transformarea orașului într-un centru al „houille blanche”, energia hidro care a modernizat regiunea. Și, desigur, momentul în care Grenoble a găzduit Jocurile Olimpice de Iarnă din 1968, când lumea întreagă a privit spre Alpi și spre orașul acesta care știe să îmbine istoria cu modernitatea fără să se împiedice.
Orașul e străbătut de râul Isère, care îl taie ca o panglică verde-albăstruie, iar în apropiere se varsă și râul Drac, ca și cum cele două ape s-ar întâlni aici special ca să dea orașului un farmec aparte. Iar peste tot, în orice direcție te uiți, munții stau de pază. Dar unul dintre ei e vedeta absolută: La Bastille. Un munte care nu e doar munte, ci simbol, panoramă, poveste, experiență.
Prima mea aventură pe Bastille a fost nocturnă. Am urcat cu telecabina, acele bile de sticlă suspendate care par niște jucării pentru oameni mari. A fost cu o zi înainte de eclipsa totală de lună, iar cerul prezenta o claritate care te făcea să crezi că poți atinge stelele cu mâna. Iar sus, am găsit o liniște ce nu se compară cu nimic.
A doua zi am urcat din nou, acum pe lumină. De data aceasta orașul arăta complet diferit, ca și cum noaptea și ziua ar fi fost două entităţi separate ce împart aceeași adresă. Am admirat panorama, am respirat aerul rece al Alpilor și apoi am decis să cobor pe jos. Traseul este superb, cu poteci ce șerpuiesc printre copaci, cu priveliști ce îți fură ochii și cu senzația aceea de libertate pe care doar mersul pe munte ți-l dă. M-am simțit ca un călător adevărat, unul care nu doar vizitează, ci trăiește locurile prin care trece.
Grenoble are multe de oferit unui turist avid de cunoaștere: muzee, piețe, străduțe vechi, cafenele în care timpul pare să se oprească, parcuri în care te poți pierde cu orele. E un oraș care nu te sufocă, ci te invită să-l descoperi în ritmul tău.
Două zile au trecut repede, prea repede. Dar au fost două zile pline, intense, luminoase. Am plecat din Grenoble cu senzația că orașul mi-a pus o amprentă pe suflet, una făcută din istorie, munți, stele și un strop de noroc. Norocul că am ajuns aici. Norocul că am trăit totul. Norocul că drumul meu continuă.
Și, ca orice călător adevărat, am plecat cu gândul că mă voi întoarce. Pentru că unele locuri nu se termină niciodată la prima vizită. Iar Grenoble e unul dintre ele!