Cu ,,Veniți cu Noi Arad” pe Faleza Mureșului

Drumeția noastră începe din Periam Gară, apoi se merge spre Periam Port, în acel loc de unde eu, cel care sosind cu trenul din Timișoara Nord, cu o oră mai târziu, reușesc până la urmă să ajung din urmă grupul și nimeresc chiar înaintea pozei cu sărbătoritii și la festivitatea unde sunt premiați cei cu multe excursii.
Așa se face de zeci de ani, mai precis de aproape 40 de ani, de când această asociație funcționează fără încetare. Numai în perioada pandemică s-a mai luat o mică pauză, dar și atunci, spun gurile rele, cei împătimiți în ale muntelui nu prea au stat pe acasă!
Eu nu am decât aproape o sută de excursii cu ei, dar unii mult mai perseverenți din grup, au depășit deja bariera sutelor, ba chiar și cinci sute, șapte sute sau chiar o mie. E o concurență fără seamăn, dar ce frumoasă mai este!
În aceasta excursie cea cu numărul 1564, au fost premiați, printre alții, doi dintre greii grupului, Ittu Ioan cu 550 de drumeții care este și vicepreședintele asociației și Pop Virgil cu 450 de excursii unul dintre membrii cei mai activi care mai tot timpul s-a implicat în menținerea unei atmosfere prietenești în interiorul grupului. Și mai dezvălui și un mic secret! Acești sărbătoriți, cam de fiecare dată mai fac și câte o mică cinste, aduc prăjituri, fursecuri, ronțănele, sucuri, cafeluță, chiar și un pic de băutură pentru cei amatori.
Și astfel după un chef pe cinste, chitara mea mai lipsea, pornim la drum lung, aproape interminabil, de mulți-mulți kilometri, dar foarte-foarte drept. Aș putea spune că este singura tură din viața mea, fără nici măcar un metru diferență de nivel.
Suntem conduși de Steurer Adrian cunoscut drept Biju, numele îi provine de la faptul că este de meserie bijutier. El ne încântă de fiecare dată cu bancurile sale, uneori extrem de condimentate. Acum s-a axat mai mult pe partea de supraveghere și a fost destul de atent ca să nu ne abatem prea tare de la traseu și doar astfel, în final, reușim să ajungem vii și nevătămați la Mănăstirea Bezdin unde intrăm direct la slujbă. A fost un moment chiar relaxant și binevenit după atâţia kilometri parcurşi, și chiar dacă nu am înțeles aproape nimic din cea-ce a spus părintele, fiind în limba sârbă, mie personal chiar mi-a plăcut.
Am plecat însă destul de repede de acolo și după nu mai puțin de 5 kilometri de asfalt și după ce s-a mai lăsat și întunericul am ajuns în gara din Monor care dacă în trecut poate arăta bine, acum seamănă în cel mai fericit caz cu un veritabil cuib de fantome! Și frig domne’, chiar foarte frig!
Iar după mai mult de o oră de așteptare, de undeva din neant apare și trenul nostru mult prea întârziat care ne recuperează din întunericul cu care aproape că ne obișnuisem și astfel ne întoarcem acasă fericiți că am mai reușit să mai bifăm încă o excursie cu ,,Veniți cu Noi, Arad”!