Din adevărata pânză de păianjen, așa cum era socotită rețeaua feroviară din Timiș nu cu mult timp în urmă, au rămas doar câteva firicele, și poate și acestea în curs de dispariție! Unul dintre ele este cel de la Timișoara Nord – Sânandrei – Periam, pe care eu l-am parcurs într-o frumoasă dimineață de toamnă, încercând să ajung la o excursie organizată de asociația „Veniți cu Noi Arad”.
     Așadar, pornesc din Gara Mare cu o săgeată, așa zis albastră, adusă de pe vremea guvernării Năstase, nu știu ce ne făceam dacă nu le aveam şi pe acestea, și după ce trecem prin cele trei Ronaţ-uri (toate triaje), ajungem la Sânandrei, de unde părăsim linia 310 ce merge până la Satu Mare și intrăm pe secundara 217 care asigură legături spre Periam, Sânnicolau Mare, Vălcani, Cenad și multe altele care existau în trecut și care mai sunt sau nu mai sunt în prezentul actual.

     Trenul circulă surprinzător de bine, având în vedere că linia este încă administrată de CFR Călători și beneficiază de echipe de întreținere. Însă staţiile sau haltele prin care trecem sunt într-o stare mai mult decât deplorabilă – şi astfel colecția mea de fotografii cu gări „de vai de mama lor” se îmbogățeşte considerabil.
     După ce trec de Hodoni Haltă, Satchinez sau pe scurt Chinezu, apoi Bărăteaz, P.O. Gelu și Variaș și pe lângă nenumăratele turme de oi, că am aflat de curând că Timișul e pe primul loc în materie de așa ceva, ajung la capăt de linie și deocamdată călătoria mea se încheie.
     La Periam aflu că această localitate este un nod feroviar important, având conexiuni spre patru direcții: Timișoara, Sânnicolau Mare, Arad și recent desfințatul Nerău. Eu aleg însă o a cincea direcție, de data aceasta doar rutieră: merg pe jos vreo 5 kilometri până la Periam Port, unde mă întâlnesc cu grupul pe care îl căutam încă de dimineață.

Cu ,,Veniți cu Noi Arad” pe Faleza Mureșului

     De acolo încă vreo 20 de kilometri, tot pe jos, pe la Mănăstirea Bezdin până la Munor de unde ne așteaptă o călătorie cu un tren privat, de fapt îl așteptăm noi pe el mai mult de o oră, că tare întârziat mai e, într-o gară bântuită parcă de fantome şi într-un întuneric ce completează perfect decorul sumbru.
     Urcăm într-un tren ce vine de la Cenad și trecem prin diverse stații, dar nu se vede nimic afară. Probabil am trecut prin Sânpetru German, Felnac, poate Bodrogu Nou și Zădăreni, cert e faptul că am ajuns cu bine la Aradul Nou, unde am prins trenul de Timișoara, și astfel călătoria mea din acesta zi se încheie.
     A fost, fără îndoială, o experienţă de neuitat, o combinaţie de nostalgie feroviară, condimentată cu un pic de aventură şi de o continuă descoperire a mediului de lângă noi!

–09 noiembrie 2024–