
Nu are decât 1493 metri dar e tare impunător! Auzisem de el încă de la începuturile mele în ale drumețiilor montane, pe vremea când Nea Liteanu un vâlcean împătimit al muntelui, tot îmi relata din poveștile sale, cum că.. și cât e de frumos acolo sus!
Și, vremea trece, poate zeci de ani, eu mai capăt încet-încet mai multă experiență montană, am poate aproape 1000 de drumeții prin munții noștri, și iată că mult așteptatul moment se pare că se întrezărește la orizont.
Așadar, într-o frumoasă sâmbătă de vară, noi cei trei supranumiți capra neagră, acvila de munte și ursul carpatin, împreună cu Georgeta, care se pare că este singura ființă umană dintre noi, pornim în Masivul Buila-Vânturarița pe Valea Cheii, lăsăm mașina la umbră și alegem traseul marcat cu cruce albastră care duce spre Vârful Gera din Munții Căpățânii și pe care noi nu o să mergem decât vreo două ore.
Desigur că ne ospătăm și cu multă zmeură și multe fragi, apoi ne oprim aproape de schitul de măicuțe din Șaua Hădărău de unde începem escaladarea propriu zisă.
Și, chiar ne-am cățărat puțin și pe hornuri până să găsim traseul cel bun, poteca reală este pe la baza vârfului spre stânga, apoi urcare accentuată până sus unde te întâmpină trei vârfuri, pe două dintre ele le-am abordat, pe al treilea l-am păstrat pentru altădată că e bine să mai lași ceva și pentru data viitoare.















































Indiferent pe care dintre ele urci, de acolo de sus priveliștea e irezistibilă, trebuie doar să îți trăiești momentul şi să îţi lași clipa să dăinuie, să te bucuri de fericirea pe care viața ți-o oferă, să te laşi extaziat de frumuseţea din jurul tău și de visele împlinite de care ai parte!
Data viitoare o să urc pe Claia Strâmbă, care se află dincolo de Valea și Cantonul Cheia, și acesta e tot un vis, care se va împlini!

–29 iunie 2024–
Un gând despre „Vârful Stogu din Masivul Buila-Vânturarița, încă un vis împlinit!”