Familie tânără de oameni gospodari și respectuoși, Ioana, Adi și băiatul lor de 6 ani, Andrei vă așteptă cu drag să ajungeți la Valea Lungă și să le călcați pragul și cu siguranță nu veți regreta! Eu m-am simțit așa de bine în compania lor încât pe viitor chiar intenționez să mai revin, poate însoțit de mai multe persoane.
     M-am simțit excelent și în compania primarului frumoasei comune, domnul Dan Aldea, cu care după ce am servit o cafea în biroul său și după tradiționala poză din fața primăriei, ne-am deplasat împreună la școala din localitate unde am întâlnit-o pe doamna directoare Camelia Rotar și ea călătoare pe Via Transilvanica. Împreună am mers într-o sală de clasă la o oră de matematică a doamnei profesor Viorica Basaraba, unde în doar câteva minute am încercat să le împărtășesc elevilor câte ceva din experiența mea pe Via. Și cred că le-a plăcut tare mult.
     Îmi iau la revedere de la toți și pornesc la drum, iar după ce urc o pantă destul de abruptă, ajung sus și admir priveliștile din zare și mai ales comuna atent gospodărită de domn primar, apoi cobor din nou și ajung în satul Lodroman, aici nu se mai întâmplă nimic deosebit ca să vă pot anunța, urc din nou dealul și cred că pentru ultima oară, și dintr-o dată apare în fața mea o localitate și cred că este mult dorita și râvnita Micăsasa.
     Mai am doi kilometri și termin traseul. Am și câteva emoții de final, ele însă cresc mai tare când văd în fața mea nu departe niște animăluțe mișcându-se, eu cred că sunt niște vițeluși, dar când mă mai apropii mai mult observ că de fapt sunt vreo opt câinii și mai mari și mai mici, și mai grași și mai slabi. Îmi pregătesc imediat ustensilele de apărare, implicit punga mea cu pâine și încerc să mă apăr, însă ei latră de câteva ori probabil voind să mă salute și își văd după aceea de treaba lor. Cred că pot să îi numesc cei mai prietenoși câinii singuri care i-am întâlnit în drumul meu.
     Cobor după aceea liniștit, trec și de penultima bornă, vorbesc la telefon și cu prietenul meu de la Timișoara, Ciprian Lupsa, care este primul care mă felicită pentru încheierea traseului, apoi ajung la capăt de tot și îl întâlnesc pe primarul comunei Micăsasa, domnul Timotei Păcurar, care îmi face și pozele de final și îmi predă și o adevărată lecție de artă fotografică.
     Așadar, astăzi 7 octombrie 2022, reușesc să duc la capăt cei 1400 de kilometri, de la Mănăstirea Putna la Micăsasa, 750 de kilometri anul trecut, iar anul acesta 650 de kilometri în sens invers de la Drobeta Turnu-Severin. Intenționez ca pe viitor să continui acest traseu și să mă reîntorc la Putna, cu acest prilej dorindu-mi să îmi revăd locurile și oamenii întâlniți anul trecut și de care îmi este atât de dor!
     Am călătorit în 50 de țări, am parcurs peste 900 de trasee turistice prin România, dar pot spune că cele 67 de zile petrecute pe acest drum, reprezintă, până în prezent, pentru mine experiența vieții mele!
     La revedere, Via Transilvanica!

–07 octombrie 2022–

• Terra Dacica
• Via Transilvanica