Atmosferă tare destinsă azi dimineață pe terasa pensiunii Prigorel, după o seară de pomină cu domn Ghiță într-o formă de zile mari, ne încântă cu bancuri de cea mai bună calitate și ne amuzăm grozav, vine și nea Ilie, are 86 de ani ne spune și ascultăm povești din trecutul său, toată lumea cu bună dispoziție, probabil așa este întotdeauna aici pentru că nu are cum să fie altfel.
     Doamna Liliana îmi oferă două sandvișuri ca să le am pe drum, domnul Doru o cafea de bună calitate iar după aceea pornesc neuitând să trec și pe la magazinul din sat să mă aprovizionez cu ceva mâncare pentru că urmează două zile în care o să cam fiu rupt de civilizație.
     Părăsesc Prigorul, înaintez pe șoseaua asfaltată până la Borlovenii Vechi, fac poze oamenilor cei întâlnesc și care se odihnesc pe băncile din fața casei lor, iar la ieșirea din sat întâlnesc patru zdraveni bănățeni de la mama lor, pe care îi rog să fac și eu o poză cu ei, și tare mai sunt încântați de o asemenea idee.
     Pe valea Nerei mă călăuzesc pentru o perioadă de timp doi băieți Iasmin și Marius, ei merg la pescuit de păstrăv și îmi vine dintr-o dată așa o poftă de pește, încât imediat când ajung la cantonul Botul Boului, desfac conserva de pește pe care o cumpărasem de la magazin și o devorez rapid. Apoi începe una dintre cele mai teribile ploi care mi-a fost dat să văd vreodată, dar mie nu îmi pasă pentru că sunt sub acoperiș.
      Ploaia trece, soarele vine, părăsesc Nera, rămân doar cu afluenții săi, și în cei cam 10 kilometri care îi mai am până la canton, sunt însoțit vreo 3 kilometri de o pasăre mare cu aripi uriașe, care zboară în fața mea parcă voind să îmi arate drumul! O fi fost oare călăuză mea înaripată?
     Ajung în sfârșit la Canton Coșava, o minunăție de clădire, dar stupoare este închisă, și mă mai aflu și în mijlocul pădurii. După ce încerc toate soluțiile de a intra înăuntru, mă gândesc că dacă nu vin ceilalți și rămân aici singur… iau pe loc hotărârea să pornesc mai departe și după vreo 3 kilometri mă întâlnesc cu grupul de 12 persoane care merg și ei pe Via dar în sensul invers direcției mele, și mă întorc cu ei!
     Lucrurile reintră în normal, ei știu unde este ascunsă cheia, și astfel la lumina lumânărilor fără nimic ce există în lumea modernă, noi cele 13 persoane, aici la Canton Coșava în mijlocul pădurii, petrecem o noapte de neuitat unică în felul ei, în acest loc uitat de lume, pe această cale care unește numită aşa de frumos, Via Transilvanica!
     Mulțumim Radu Ștefănescu pentru cea-ce faci pentru noi!

–14 august 2022–