Via Transilvanica, Ziua 11. Petriș – Jeica

Depășesc borna celor 200 de kilometri și înclin să cred că aș cam fi pe la jumătatea drumului din cea-ce mi-am propus să fac în primă fază!
Sunt încă împreună cu Laura și Iulian, dar ei mâine vor sa parcurgă două etape într-o singură zi iar eu nu mă pot tine după ei, și îi las să plece mai departe.. Dar să revin la ziua de azi!
Doamna Geta sau Geta cum îi place să i se spună, ne pregătește la micul dejun o mândrețe de mămăliguță cu brânză și cu șuncă și cu alte multe altele, cărora li se spune pături. Eu n-am mâncat niciodată în viața mea așa ceva, dar mi se par bune rău păturile astea.
Plecăm de la gazda noastră, trecem pe la magazinul din sat, apoi peste podeţul care ne dă impresia că din clipă în clipă aşteaptă să cadă în râul peste care trecem, ajungem la copacul uriaș la care tot te uiţi şi nu se mai termină deloc, până când apare un inginer silvic, răsărit parcă din pământ, care ne spune că bătrânul veteran, ar fi în vârstă de cam 600-700 de ani și că ar fi fost plantat de vechii sași ce au locuit aici, pentru a le face umbră la vite. Şi nouă ne prinde bine umbra copacului că nu ne mai vine să plecăm de sub el, dar nu putem rămâne prea mult că mai avem drum lung de parcurs.
Şi mergem şi mergem prin ţinuturi bistriţene şi ne întrebăm oare ce localităţi şi ce munţi se văd în zare, dar sunt foarte departe şi nu prea mai suntem curioşi, apoi iar intrăm în pădurea răcoroasă şi nici urmă de urs, doar câte o căprioară sau câte un iepuraş ne mai iese în cale, dar şi ei îşi văd de treaba lor. Apoi ajungem din nou în câmp fără sfârsit şi mergem drum lung şi avem aşa de multă răbdare până când întrezărim în faţa noastră, în sfârşit, o localitate şi se pare că am ajuns în lumea civilizată.
Şi, mai mult decât atât, avem surpriza să constatăm că trecem şi peste magistrala 400 de cale ferată, cea care asigură legătura dintre Brașov și Baia Mare şi astfel aflăm că suntem în comuna Mărișelu unde în fața primăriei avem ocazia de al cunoaşte pe domnul Sandu Pop, consilier local, om de mare onoare și caracter care ne povestește așa de multe lucruri interesante încât aproape că uităm să mai plecăm mai departe. Ne despărțim cu greu, dar îi promit că dacă în Jeica, unde trebuie să ajungem, un sat numai de unguri, o să-mi găsesc o unguroaică potrivită, o să rămân aici și împreună o să facem ceva să ajutăm la dezvoltarea comunei pe viitor. E tare încântat de idee şi rămâne să mai vorbim.
Acum cu unguroaice sau fără, ajungem la doamna Magdalena și domnul Tibi, gazdele noastre primitoare de la Jeica, care ne oferă mâncare multă și bună, jin ars, eu îi zic pălincă, vin alb de la mama lui și vorbim și glumim și ne întindem și povestim câte în lună și în stele și timpul trece și râdem și iar râdem…și ce frumos e când rămâi cu amintiri frumoase!